2016-12-06 10:26

ULTIMA ORA


Adi Minune, audiat în dosarul fiului lui Nuţu Cămătaru

 |  15:36
Adi Minune, audiat în dosarul fiului lui Nuţu Cămătaru

Manelistul Adi Minune va fi audiat pe  8 martie, la Tribunalul Bucureşti, în dosarul în care fiul lui Nuţu Cămătaru, Ion Nuţu Balint, este judecat pentru înjunghierea unui bărbat într-un restaurant din Capitală, în septembrie 2010. Adi Minune, pe numele lui adevărat – Adrian Simionescu, a fost citat de instanţă pentru a da o declaraţie în calitate de martor în acest dosar, astfel că, acesta s-a prezentat joi dimineaţă la Tribunalul Bucureşti.

El i-a cerut judecătorului să-l audieze la un alt termen, întrucât doreşte să fie asistat de avocatul său, motivând că nu are experienţă juridică şi nu vrea să facă formulări greşite în faţa instanţei.

Avocatul uneia dintre părţile din dosar a cerut instanţei ca pentru termenul viitor Adrian Simionescu să fie citat cu mandat de aducere, pentru a fi sigur că acesta se prezintă la Tribunal, informează Mediafax. Instanţa a respins această cerere, arătând că Simionescu s-a prezentat joi la Tribunal, astfel că nu se poate concluziona că s-ar sustrage pe viitor susţinerii unei declaraţii.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-01-18

TAGURI: Adi_Minune, audiat, dosar, martie



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Fost ministru al Educaţiei, audiat la DNA în dosarul Microsoft 2 Fostul ministru al Educaţiei Alexandru Athanasiu a venit luni, la sediul DNA, pentru a fi audiat... 21 Noi 2016 | (2)
Preşedintele SRR este internat şi nu poate fi audiat Preşedintele director general al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), Ovidiu Miculescu nu... 21 Noi 2016 | (0)