2016-12-03 06:45

ULTIMA ORA


AFP: Justiţia română, un pacient convalescent care are în continuare nevoie de supraveghere

 |  10:51
AFP: Justiţia română, un pacient convalescent care are în continuare nevoie de supraveghere

Cangrenată de o lungă istorie de corupţie şi de imixtiune politică,justiţia română se află, în prezent, într-o situaţie mai bună, dar continuă săaibă nevoie de supravegherea Europei pentru a se debarasa de anumite rele,potrivit unor experţi.

"Din 2004, când presiunile dinpartea Europei s-au intensificat în vederea aderării noastre (la UniuneaEuropeană), progresele sunt importante", apreciază judecătorul CristiDanileţ, unul dintre primii care au denunţat deriva unui sistem subminat de anide dictatură.

După patru ani de la intrarea României în Uniunea Europeană (UE), la 1ianuarie 2007, puterea judiciară este independentă de Executiv, uneori mai multdecât în alte ţări europene, iar parchetul anticorupţie (DNA) funcţionează înmod "convingător", potrivit unui raport al Uniunii.

"Dar problemele persistă", mai ales în privinţa asanăriisistemului judiciar, a declarat fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei,iniţiatoarea unor reforme-cheie, între 2004 şi 2007.

Un scandal de săptămâna trecută ilustrează progresele înregistrate şi pecele care mai rămân de făcut.

O judecătoare din cadrul Curţii de Apel Iaşi (nord), Georgeta Buliga, a fostanchetată pentru că ar fi primit mită în valoare de câteva mii de euro, înschimbul unei hotărâri favorabile, într-un caz de partaj al bunurilor între unbărbat şi fosta lui soţie.

Alertat de femeie, parchetul anticorupţie a acţionat rapid şi a permisarestarea magistratului în flagrant delict.

Însă fosta soţie afirmă că paznicul eticii profesionale, ConsiliulSuperior al Magistraturii (CSM), nu i-a acordat nicio atenţie, atunci când ea asesizat această instituţie.

Compus din magistraţi, CSM a fost criticat de peste 350 de judecători şiprocurori, în martie, pentru că a ezitat să ia măsuri contra a doi judecătoridin cadrul Înaltei Curţi de Justiţie, inculpaţi într-un caz foarte mediatizatde trafic de influenţă.

"Reticenţa faţă de sancţionare dă un semnal prost. Acest lucruacreditează ideea că oamenii însărcinaţi cu aplicarea legii sunt mai puţinstricţi cu ei-înşişi", a declarat Corina Rebegea, din cadrul FundaţieiKonrad Adenauer.

Îngrijorează, de asemenea, ritmul lent al proceselor de corupţiepolitică la nivel înalt. Nicio hotătărâre nu a fost, încă, pronunţată contraunor foşti miniştri trimişi în faţa tribunalelor de DNA, iar unele dosareaşteaptă o examinare pe fond de patru ani.

"Acest lucru diminuează încrederea în echitatea sistemului, pentrucă, în alte cazuri, hotărârile sunt mai rapide", a subliniat Macovei.

În opinia experţilor, menţinerea mecanismului inedit de supraveghereasupra României rămâne esenţială, chiar dacă legi recent adoptate au menirea sălimiteze practicile de întârziere a proceselor, criticate de Uniune.

Ţări ca Franţa şi Olanda vorbesc inclusiv despre posibilitateaîntârzierii aderării României la spaţiul Schengen, pe care Bucurştiul o doreşteîn 2011, punând drept condiţie înregistrarea unor progrese în domeniuljustiţiei.

"Eu nu cred că este necesară întârzierea intrării României înspaţiul Schengen, dacă îndeplinim criteriile tehnice. Ceea ce este cu adevăratcrucial este menţinerea mecanismului de supraveghere", a insistat LauraŞtefan, coordonatoare în domeniul luptei contra corupţiei, în cadrul SocietăţiiAcademice Române (SAR).

Acesta este un mecanism care a contribuit la salvarea Agenţiei de luptăcontra corupţiei, însărcinată cu verificarea averii aleşilor şi funcţionarilor,ameninţată de Parlament cu reducerea puterilor.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a fost clar în această privinţă."Suntem, încă, departe de a ne îndeplini toate obiectivele. Supraveghereava fi ridicată atunci când dosarele de mare corupţie vor fi judecate şi cândCSM va elimina problemele de integritate din sistem", a declarat el.

"România are, în continuare, nevoie de presiunea externă pentru aface reforme", a subliniat Danileţ.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638951-11-24



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image