2016-12-09 21:30

ULTIMA ORA


Aproape patruzeci de angajaţi ai Primăriei Cluj-Napoca primesc salarii sub 500 de lei

 |  16:36
Aproape patruzeci de angajaţi ai Primăriei Cluj-Napoca primesc salarii sub 500 de lei
Aproapepatruzeci de angajaţi ai Primăriei Cluj-Napoca primesc salarii nete sub 500 delei lunar, în urma reducerii acestora cu 25 la sută, în timp ce peste 130 depersoane încasează între 500 şi 600 de lei, din acest motiv de la începutullunii iunie demisionând 17 salariaţi ai instituţiei.

LiderulSindicatului "Civitas" din Primăria Cluj-Napoca, Valer Suciu, adeclarat că din cauza salariilor mici şi a reducerilor cu 25 la sută, 17persoane au demisionat din instituţie de la 1 iunie, astfel că activitatea dinadministraţia publică riscă să se deprofesionalizeze.

"ÎnPrimăria Cluj-Napoca, un număr de 17 persoane au demisionat de la 1 iunie dincauza salariilor mici şi a reducerilor cu 25 la sută. Avem 131 de persoane careau salarii nete cuprinse între 500 şi 600 de lei pe lună şi 38 de persoane careprimesc sub 500 de lei. În aceste condiţii, pe termen mediu şi lung, riscăm săajungem la o deprofesionalizare a activităţii în administraţia publică.Premierul Emil Boc declara că niciun salariu din sectorul public nu va coborî,după reducerea cu 25 la sută, sub 600 de lei, dar se vede că alta erealitatea", a spus Suciu.

Potrivitacestuia, angajaţii tineri şi bine pregătiţi demisionează şi pleacă înstrăinătate sau se angajează la firme private, pentru că nu pot urma o carierăîn adminisitraţie, iar în locul lor nu pot veni alţii, la fel de buni, pentrucă salariile mici sunt "descurajante".

"Ceabsolvent de Administraţie Publică vine să lucreze într-o primărie şi să urmezeo carieră în domeniu dacă are salariu sub 500 de lei? De unde îşi plăteşterate, cheltuieli de bloc sau de unde mai are bani de haine şi demâncare?", a întrebat liderul Sindicatului "Civitas" dinPrimăria Cluj-Napoca.

Valer Suciua spus că, tot de la 1 iunie, un număr de 12 angajaţi ai Primăriei clujene aucerut pensionarea anticipată, tot din cauza salariilor reduse.

În PrimăriaCluj-Napoca lucrează 750 de persoane.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638939-09-24



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image