2017-12-11 07:29


Aproximativ un miliard de persoane vor trăi în sărăcie extremă în 2015

 |  13:20
Aproximativ un miliard de persoane vor trăi în sărăcie extremă în 2015

Aproximativ un miliard de persoane vor trăi sub pragul sărăciei extreme în 2015 în pofida eforturilor depuse de ţări pentru a eradica acest flagel, potrivit unor date ale Băncii Mondiale şi ONU date publicităţii recent la Bogota, cu prilejul Conferinţei de evaluare a Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, potrivit EFE.

Această estimare revizuieşte în creştere aprecierea făcută de Banca Mondială în 2011, potrivit căreia 883 de milioane de persoane vor trăi cu mai puţin de 1,25 dolari pe zi în 2015, scrie Agerpres.

Aceasta nu înseamnă un eşec în îndeplinirea primului dintre cele opt Obiective convenite de comunitatea internaţională în anul 2000, reducerea la jumătate a nivelurilor de sărăcie extremă în raport cu 1990, deoarece acest obiectiv a fost atins în 2010, cu cinci ani înainte de termen. Mahmoud Mohieldin, director în cadrul Băncii Mondiale, a amintit atunci că, în 1990, 43 % din populaţia mondială subzista cu mai puţin de 1,25 dolari pe zi, în timp ce datele din 2004 au situat sărăcia extremă la 22,4 %.

Din contră, previziunile privind sărăcia extremă pentru 2015 constituie o provocare pentru omenire, mai ales pentru 'statele fragile sau după conflict', care necesită de acum înainte o mai mare angajare din partea guvernelor, a societăţii civile şi a sectorului privat.

Helen Clark, administrator al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), a evidenţiat rolul pe care l-au jucat ţările din estul Asiei pentru atingerea obiectivului, concret, rolul Chinei, care 'a ridicat mediile mondiale' scoţând din sărăcia extremă un număr de 660 de milioane de persoane. Gigantul asiatic a redus la jumătate procentajul său de extremă sărăcie între 2002 şi 2008, trecând de la 363 de milioane de persoane în această condiţie (28 %) la 173 de milioane (13 %).

Clark a subliniat, de asemenea, 'incredibilul proces' din America Latină în ceea ce priveşte ieşirea din sărăcie în ultimul deceniu, după ce a fost cel mai inegal continent din lume, eforturi evidenţiate în cazul Braziliei şi al Mexicului.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639873-11-06

TAGURI: Un miliard, persoane, saracie





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova