2016-12-06 17:59

ULTIMA ORA


Arestat pentru 29 de zile după ce a înţepat cu un ac mai multe persoane

 |  08:58
Arestat pentru 29 de zile după ce a înţepat cu un ac mai multe persoane

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 6 au dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile, în noaptea de joi spre vineri, a bărbatului care a înţepat mai multe femei cu un ac în tramvaiele de pe linia 41.

După ce a fost audiat, joi, timp de 12 ore de poliţiştii de la Secţia 22, Cătălin Nistor a recunoscut că le-a înţepat pe femei. În vârstă de 37 de ani, acuzatul este căsătorit şi are un copil, are studii superioare şi este angajat ca funcţionar la o bancă din Bucureşti. Acesta și-a explicat gestul prin faptul că femeile erau foarte frumoase şi încerca să le atragă atenţia.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 l-au pus sub acuzare pentru ultraj. 'Din primele cercetări a rezultat că în ziua de 5 ianuarie, în timp ce se deplasa cu tramvaiul, în zona cartierului Drumul Taberei, partea vătămată (o tânără) a fost înţepată cu un ac de un bărbat, după care acesta a coborât la prima staţie. Totodată, a rezultat că şi alte 5 persoane (de sex feminin) fuseseră anterior victime ale aceluiaşi tip de agresiune', precizează un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6. Un anunţ privind identificarea unui bărbat, care a înţepat cu un ac o femeie în tramvaiul 41, a apărut pe site-urile de socializare la data de 10 ianuarie. 'Astăzi, 5 ianuarie 2012, în jurul orei 8,45, în tramvaiul 41 ce venea dinspre Bila Drumul Taberei spre Lujerului, prietena mea a fost înţepată în spate cu un ac de o persoană încă neidentificată. Această persoană a urcat în spatele ei odată cu ea la staţia 41 de la Bila DT, iar apoi a simţit o înţepătură tare în piciorul drept. Când s-a uitat în spate era această persoană care avea o bască în mână şi a aruncat-o într-o pungă pe care o deţinea şi apoi se chinuia să arunce în pungă ceva ce părea lipit de podul palmei', preciza anunțul postat pe internet. De asemenea, o fotografie a agresorului a fost postată de persoana care a scris acest anunţ. Fotografia a fost făcută cu telefonul de prietena sa înainte ca suspectul să coboare din tramvai.

Încadrarea juridică a bărbatului reţinut se va stabili după aflarea rezultatelor analizelor efectuate de către persoanele înţepate la Institutul de Boli Infecţioase 'Prof. Dr. Matei Balş' din Capitală, scrie Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639551-01-02

TAGURI: tramvai, ac, arestat



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Circulația tramvaielor de pe linia 41, blocată. Pieton, acroşat de tramvai Circulația tramvaielor de pe linia 41 spre Piața Presei Libere este blocată luni dimineață,... 05 Dec 2016 | (0)
Fostul secretar de stat Adrian Sanda, arestat preventiv Fostul secretar de stat Adrian Sanda a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, în dosarul... 18 Noi 2016 | (3)