2016-12-05 16:45

ULTIMA ORA


Arhitectul-şef al judeţului Vaslui, găsit mort în biroul său

 |  17:11
Arhitectul-şef al judeţului Vaslui, găsit mort în biroul său

Arhitectul-şef al judeţului Vaslui, director al Direcţieide Urbanism din cadrul Consiliului Judeţean Vaslui, a fost găsit mort laserviciu, luni, în biroul său din Palatul Administrativ, fără a fi cunoscutădeocamdată cauza decesului.

Ioan Surmei, în vârstă de 55 de ani, a fost găsitprăbuşit pe podea de către un coleg de serviciu. S-a solicitat intervenţia ambulanţei, însăechipajul medical sosit la faţa locului nu a putut decât să constate decesularhitectului-şef al judeţului Vaslui.

"Poliţiştii Biroului de Investigare a Fraudelor auînceput o anchetă în acest caz, fiind dispusă efectuarea necropsiei cadavruluiîn vederea stabilirii cauzei decesului. Din primele verificări, s-a constatatcă victima figura cu afecţiuni cronice în evidenţele medicilor", adeclarat, luni, Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului dePoliţie al Judeţului Vaslui.

La sesizarea poliţiei, şi inspectorii InspectoratuluiTeritorial de Muncă Vaslui au început o anchetă pentru a stabili dacă estevorba despre un accident de muncă.

Ioan Surmei este angajat al Consiliului Judeţean (CJ)Vaslui încă din 1981, imediat după absolvirea Facultăţii de Arhitectură Iaşi.În ultimii 15 ani, a condus Direcţia de Urbanism a CJ Vaslui, fiind şiarhitectul şef al judeţului Vaslui. În cursul zilei de luni, cu puţin timpînainte de a fi găsit mort în birou, Surmei a participat, alături de alţi şefide direcţii şi servicii din cadrul CJ Vaslui, la şedinţa operativă organizatăla fiecare început de săptămână, însă fără a spune cuiva că se simte rău.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638936-03-18



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image