2016-12-09 15:47

ULTIMA ORA


Artişti români din generaţia optzecistă, în premieră la Londra

 |  08:10
Artişti români din generaţia optzecistă, în premieră la Londra

Institutul Cultural Român(ICR) organizează la Londra „Art Embodied: artişti români din anii '80”,  o expoziție inedită de picturi, sculpturi, fotografii, film şi instalaţii realizate de generaţia optzecistă. Verisajul are loc joi, iar expoziţia va fi deschisă până pe 13 octombrie.

Vor fi prezentate lucrări de Darie Dup, Teodor Graur, Ion Grigorescu, Petru Lucaci, Wanda Mihuleac, Valeriu Mladin, Christian Paraschiv, Mircea Roman, Marilena Preda Sânc şi Aurel Vlad.

Artiştii generaţiei ‘80 au produs o imagine puternică şi surprinzătoare a realităţii dificile în care au trăit apelând la neo-expresionism(în pictură şi sculptură) şi tehnici vizuale experimentale (în fotografie, instalaţie, performance, film). Distanțându-se de academism, aceștia au propus o nouă viziune asupra realităţii, explorând teme precum banalitatea rutinei zilnice, biografia personală, corpul fizic şi social, impactul mass-media asupra imaginaţiei individului.

Un comunicat ICR informează că expoziţia face parte din programul adresat curatorilor care dezvoltă proiecte de artă modernă şi contemporană românească.

Evenimentul are loc în galeria „Brâncuşi” a ICR Londra din 1 Belgrave Square, iar

curatorul expoziţiei este Petru Lucaci, Profesor asociat la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti; Preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România; Director al Centrului de producţie culturală contemporană Victoria din Bucureşti şi Director al revistei Arta, informează Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-07-12

TAGURI: artiști, Londra, expoziție



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Londra. Nativii sunt proști Un membru proeruropean al Camerei Lorzilor din Marea Britanie a spus că ţara sa are nevoie de... 20 Noi 2016 | (0)
Alertă cu bombă la sediul serviciilor de informații din Londra Sediul MI6 a fost evacuat, după ce autoritățile au descoperit un pachet suspect lângă... 23 Noi 2016 | (0)