2016-12-04 02:04

ULTIMA ORA


Propunerile asiguratorilor pentru sănătate

 |  17:12
Propunerile asiguratorilor pentru sănătate

Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) îi va prezenta ministrului Sănătăţii, Ladislau Ritli, propunerile de modificare a legii de organizare a sistemului sanitar pe 19 ianuarie, a declarat Constantin Năstase, manager de relaţii publice UNSAR.

“UNSAR va prezenta în data de 19 ianuarie propunerile membrilor cu privire la legea-cadru ministrului Sănătăţii, Ladislau Ritli, la consultările unde urmează să participe şi reprezentanţi ai Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, dar şi domnul Cristian Vlădescu, unul dintre iniţiatorii noului proiect de lege, iar apoi vom prezenta public propunerile noastre”, a precizat reprezentantul UNSAR.

Modificări

Proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România se află în publică din data de 28 decembrie 2011, pe pagina de web a Ministerului Sănătăţii - www.ms.ro - şi aduce schimbări majore în gestionarea banilor din sistem, în sectorul spitalicesc şi în clasificarea personalului în unităţile medicale. Proiectul de act normativ propune o serie de modificări legislative semnificative pentru sistemul sanitar. Printre acestea, Ministerul Sănătăţii aminteşte interpunerea între CNAS şi furnizorii de servicii medicale a unei verigi suplimentare, reprezentată de casele de asigurări de sănătate private şi posibilitatea spitalelor de a se organiza ca unităţi cu statut de fundaţie sau chiar de societate comercială.

De asemenea, proiectul de act normativ creează cadrul legislativ care dă posibilitatea autorităţilor locale de a angaja direct un medic, în zonele unde sunt dificultăţi la acordarea de asistenţă medicală. Acesta va fi sprijinit de o echipă multidisciplinară al cărei nucleu de bază va fi format din asistenţi comunitari şi mediatori sanitari.

Noul proiect legislativ mai prevede modificări în ceea ce priveşte utilizarea resurselor de medicamente, dar şi a calităţii serviciilor medicale în vederea eficientizării acestor domenii. În acest sens se propune crearea unei agenţii pentru informaţii şi calitate în sănătate (ANCIS), ca o structură în coordonarea MS.

La elaborarea documentului au participat profesionişti din sistemul sanitar, reprezentanţi ai Comisiei prezidenţiale în domeniu, ai Sănătăţii, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate etc. În prezent, UNSAR are 22 de membri ce reprezintă aproximativ 80% din piaţa asigurărilor din România. Valoarea totală a PBS (Prime Brute Subscrise) raportată de membrii UNSAR în 2010 a fost de 1,64 miliarde euro. De asemenea, PBS Generale a avut, anul trecut, o valoare de 1,3 miliarde euro, în timp ce PBS Asigurări de Viaţă a reprezentat 334 milioane euro.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639551-01-03

TAGURI: lege, asiguratori, propuneri, sanatate, asigurare, dezbatere



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Sesizare fără precedent la CCR. Ce se întâmplă cu dosarul electronic de sănătate Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională a României cu excepția de... 30 Noi 2016 | (0)
Klaus Iohannis invită cetăţenii să participe la dezbatere, la campanie şi la alegeri Președintele Klaus Iohannis a declarat joi seara, la recepţia oferită la Palatul Cotroceni de... 01 Dec 2016 | (3)