2016-12-05 02:36

ULTIMA ORA


Băsescu: Senatul este compromis de la preşedinte până la ultimul senator

 |  07:11
Băsescu: Senatul este compromis de la preşedinte până la ultimul senator

Fiindcă în opinia lui Traian Băsescu Senatul s-a "compromis de la preşedinte până la ultimul senator", șeful statului a declarat, joi seara, că reforma sănătăţii, legea asistenţei sociale şi legislaţia legată de justiţie trebuie adoptate prin asumarea răspunderii de către Guvern.

"Am discutat cu premierul Boc să le lăsăm prin Parlament, deşi erau obligaţii asumate de statul român acum nu mai am ce să fac decât să concluzionez că nu ne putem pune nădejde în dorinţa Parlamentului de a moderniza, de a continua procesele de reformă. Şi atunci reforma sănătăţii, legislaţia legată de justiţie, de asistenţă socială trebuie asumată de Guvern prin asumarea răspunderii", a afirmat Traian Băsescu. Prin amânarea dezbaterii legii asistenţei sociale şi a celei referitoare la promovarea magistraţilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Senatul "s-a compromis".

"Senatul în ansamblul lui, cu tot cu preşedinte s-a compromis. Să refuzi să adopţi legea cu privire la crearea mecanismului de promovare şi selectare a judecătorilor pentru Înalta Curte este descalificant pentru Senat. Nu se punea problema decât a găsirii unui sistem care să scoată cumetriile în procesul de promovare la Înalta Curte, ori Senatul s-a descalificat. Pot înţelege ideologic problematica legată de codul asistenţei sociale şi atunci Guvernul trebuie să-şi tragă aer în piept să-şi asume răspunderea pentru că asta este voinţa de modernizare a sistemului de asistenţă socială. Senatul este compromis de la preşedinte până la ultimul senator, din toate grupurile", a explicat Băsescu.  De asemenea, președintele a afirmat că are încredere atât în Coaliţie, cât şi în Guvern, și a susținut că asumarea răspunderii pe aceste legi nu va rupe Coaliţia de guvernare, mai ales că aceasta "s-a probat la momente dificile", informează Agerpres. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639263-02-09

TAGURI: Băsescu, Senat



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Tăriceanu acuză DNA că a dus în faliment firme romanești Președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a declarat că sunt multe acțiuni în România... 30 Noi 2016 | (2)
ALDE. Tăriceanu premier Copreședintele ALDE și președintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu a fost desemnat,... 20 Noi 2016 | (3)