2016-12-10 06:59

ULTIMA ORA


Berca avertizează că ar putea urma inundaţii

 |  07:15
Berca avertizează că ar putea urma inundaţii

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, a avertizat, marţi, că în urma zăpezilor ar putea urma inundaţiile. Ministrul a subliniat că o posibilă situaţie de urgenţă cu privire la inundaţiile din anumite zone ar putea fi anunţată de Administraţia Naţională Apele Române şi Administraţia Naţională de Meteorologie începând de miercuri.

'Nu avem nicio prognoză în acest sens deocamdată. După discuţiile preliminare pe care le-am avut cu dânşii în zilele următoare nu cred că vom avea probleme deosebite, dar trebuie să fim pregătiţi şi din acest punct de vedere am cerut prefecţilor să monitorizeze punctele de risc din fiecare judeţ, pentru că se cunosc, avem hărţi de risc, avem proceduri bine stabilite şi în continuare să rămânem pe poziţii', a afirmat ministrul Administraţiei şi Internelor.

De asemenea, acesta a precizat că va avea o întâlnire cu prefecţii imediat ce se vor finaliza intervenţiile prilejuite de vremea nefavorabilă. 'Vom analiza modul în care s-a acţionat şi propunerile pe care dânşii le au pentru a îmbunătăţi procedurile şi pentru a fi mai eficienţi în astfel de situaţii, pentru că aţi văzut că au apărut şi anumite disfuncţionalităţi la nivel local şi acest lucru nu trebuie să se mai întâmple în astfel de situaţii', a subliniat ministrul, potrivit Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-03-27

TAGURI: Gabriel_Berca, inundaţii, urgenţă



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Puternice inundații în Italia: un om a murit, trei sunt dispăruți Ploile abundente care au căzut în toată Italia începând de joi şi au fost urmate de... 26 Noi 2016 | (0)
Inundaţii în Thailanda. 12 persoane au murit Un număr de 12 persoane au murit în urma inundaţiilor înregistrate în sudul Thailandei, în... 05 Dec 2016 | (0)