2016-12-03 21:55

ULTIMA ORA


Boc: Ponta spune că a cumpărat parlamentari ai puterii la moţiune. Este un autodenunţ penal

 |  15:39
Boc: Ponta spune că a cumpărat parlamentari ai puterii la moţiune. Este un autodenunţ penal

Declaraţia preşedintelui PSD, Victor Ponta, că a cumpăratvotul unor parlamentari ai puterii pentru a vota căderea Guvernului prinmoţiune de cenzură reprezintă un autodenunţ penal pentru care acesta trebuie sărăspundă în faţa legii, a afirmat, joi, liderul PDL, premierul Emil Boc.

"Am văzut o declaraţie transcrisăa domnului Ponta, de ieri (miercuri-n.r.), care mă îngrozeşte pur şi simplu.Adică, domnul Victor Ponta este în postura hoţului care strigă hoţul şi am douăargumente mari în acest sens: pe de-o parte, în Parlament, la moţiunea decenzură, trei PSD-işti au semnat de două ori, cu semnături diferite, o moţiunede cenzură care reprezintă un act fundamental constituţional ce vizeazădemiterea Guvernului, deci şi-au permis frauda la cel mai înalt nivel alParlamentului, şi anume semnarea unei moţiuni de cenzură. Iar declaraţiadomnului Victor Ponta de aseară, care sună în felul următor, că practic el acumpărat zece parlamentari de la putere şi aceia au primit ceea ce aşteptau săprimească, demonstrază clar că pentru PSD singura cale de acţiune politică estemita şi furtul. Adică, se autoincriminează domnul Victor Ponta cu declaraţia pecare au făcut-o", a susţinut Boc.

El a citat din declaraţia preşedintelui PSD, respectiv că "cel puţinzece indivizi care mi-au strâns mâna la mine în birou şi mi-au spus că or săvoteze moţiunea aseară şi-au primit ceea ce trebuiau să primească" şi aapreciat că această declaraţie este un autodenunţ penal pentru Victor Ponta,care trebuie să răspundă în faţa legii pentru "iresponsabilitatea miteielectorale".

"Această declaraţie este un autodenunţ penal pentru domnul VictorPonta, care trebuie să răspundă în faţa legii pentru iresponsabilitatea miteielectorale, iresponsabilitatea de a cumpăra în democraţie voturi, chemându-i înbirou pe parlamentari care ş-au primit ceea ce trebuiau să primească pentru ada jos un guvern. Cred că un asemenea gest eu nu am întîlnit în niciodemocraţie din lume şi care, repet, nu trebuie să rămână neanalizat de cătrecei în drept", a spus Boc.

Întrebat de jurnalişti dacă va sesiza Parchetul, premierul a răspuns cădeclaraţia este publică, iar cei în cauză "să facă ce trebuie".

pe parlamentarii PDL care i-au"jurat" că vor vota moţiunea de cenzură care nu a trecut înParlament, neobţinând suficiente voturi.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638946-03-23



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image