2016-12-09 07:54

ULTIMA ORA


Boc speră la “invazia” oamenilor de afaceri chinezi în România

 |  18:06
Boc speră la “invazia” oamenilor de afaceri chinezi în România

Prim-ministrul Emil Boc începe o vizită de şapte zile în China, sperând ca vizita să impulsioneze relaţiile economice bilaterale astfel încât proiecte majore de infrastructură să fie realizate cu participarea capitalului chinez. Cel mai important moment al vizitei va fi întâlnirea cu premierul chinez Wen Jiabao. “Accentul va fi pus în cadrul discuţiilor pe implicarea concretă a Chinei în realizarea de proiecte de investiţii în România, în special în domeniul transporturilor rutiere, în domeniul energiei şi al agriculturii. De asemenea, la Beijing voi participa, alături de oameni de afaceri, la un forum economic româno-chinez cu participarea unui număr de firme din cele două ţări unde voi prezenta în detaliu oportunităţile de investiţii şi avantajele pe care ţara noastră le poate oferi investitorilor chinezi", a declarat premierul Boc, înainte de plecarea în China, citat de NewsIn. Alături de Boc, alţi patru membri ai Cabinetului îl însoţesc în China: Teodor Baconschi, Ion Ariton, Anca Boagiu şi Kelemen Hunor. Ariton şi Boagiu vor vizita companii chinezeşti interesate să investească în România în mari proiecte de infrastructură. "Obiectivul nostru este să realizăm parteneriate economice solide, să promovăm proiecte de dezvoltare durabilă şi să obţinem rezultate concrete şi reciproc avantajoase pentru ambele ţări", a spus primul-ministru. Prezenţa ministrului culturii, Kelemen Hunor, este legată de negocierile bilaterale privind înfiinţarea unui institut cultural român la Beijing şi a unui centru cultural chinez la Bucureşti.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-03-15



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image