2016-12-08 22:20

ULTIMA ORA


Bursele din Asia în scădere datorită temerilor privind zona euro

 |  11:48
Bursele din Asia în scădere datorită temerilor privind zona euro

Pe fondul temerilor privind extinderea crizei din zona euro către ţările "de bază" din blocul monetar, precum Franţa, debitor cu rating triplu A care se confruntă cu creşterea dobânzilor obligaţiunilor de stat, miercuri, bursele asiatice şi moneda euro au scăzut.

Indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a închis miercuri în coborâre cu 0,9%, iar indicele MSCI Asia Pacific al burselor asiatice din afara Japoniei a scăzut cu 2,1%.

Odată cu creşterea aversiunii la risc a investitorilor, moneda euro a atins minimul ultimelor cinci săptămâni faţă de dolar şi yen.

Euro s-a depreciat cu 0,7% faţă de dolar, iar preţul aurului a scăzut cu 1%, la 1.763,39 dolari pe uncie, unii jucători încercând să-şi acopere pierderile pe active riscante lichidând o parte din poziţiile pe aur.

Implementarea măsurilor dure de austeritate necesare pentru stoparea extinderii crizei datoriilor de stat este încă incertă, unul dintre principalii factori care determină direcţia pieţelor fiind situaţia politică din Italia şi Grecia.

"Este clar că pieţele aşteaptă o întrerupere în circuit, care să reducă presiunile de pe dobânzile obligaţiunilor ţărilor de la periferia zonei euro. Dacă nu va ieşi niciun anunţ în următoarele zile, suspectăm că situaţia s-ar putea agrava foarte rapid", afirmă un analist australian.

Mulţi economişti consideră că datoria Italiei devine nesustenabilă, mai ales că randamentul obligaţiunilor italiene cu maturitatea la zece ani a închis marţi peste pragul critic de 7%.

De asemenea, presiunile asupra obligaţiunilor de stat au început în ultimele zile să afecteze notabil şi Franţa. Cel mai ridicat nivel de la introducerea monedei euro, 190 puncte de bază, adică 1,9 puncte procentuale, a fost înregistrat, luni, la diferența între dobânda cerută de investitori pentru a împrumuta Franţa şi randamentul obligaţiunilor de stat germane pe zece ani, titlurile de referinţă în zona euro.

Cu deţineri de 416 miliarde de dolari la finele lunii iunie, băncile franceze sunt cei mai expuşi investitori pe datoria de stat a Italiei care se ridică la peste 1.800 miliarde de dolari, fiind aproximativ 120% din Produsul Intern Brut al ţării, informează Mediafax.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639265-11-24

TAGURI: burse, euro, Franța, Italia



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Matteo Renzi își depune demisia, miercuri seara Seful guvernului italian Matteo Renzi a anuntat miercuri ca va merge la ora 19,00 (18,00 GMT) la... 07 Dec 2016 | (0)
Cutremur de 4,4 grade în centrul Italiei Un cutremur de suprafață cu magnitudinea de 4,4 grade s-a produs marți după-amiază în centrul... 29 Noi 2016 | (0)