2016-12-05 23:03

ULTIMA ORA


Bustul Papei Ioan Paul al II-lea, dezvelit mâine la Bucureşti

 |  16:52
Bustul Papei Ioan Paul al II-lea, dezvelit mâine la Bucureşti

Un bust al Papei Ioan Paul al II-lea va fi dezvelit luni seara, la intersecţia dintre strada Constantin Stahi şi Bulevardul Schitu Măgureanu din Bucureşti, în cadrul unei ceremonii organizată de Nunţiatura Apostolică în România.

'Evenimentul are loc în amintirea vizitei istorice pe care Ioan Paul al II-lea a efectuat-o în România în 7-9 mai 1999 şi cu ocazia ridicării la cinstea altarelor a fericitului Papă (1 mai 2011). Amplasarea bustului Papei Ioan Paul al II-lea în Bucureşti este o iniţiativă a Nunţiaturii Apostolice în România, în colaborare cu Primăria Generală a Capitalei', informează un comunicat de presă remis duminică AGERPRES de Nunţiatura Apostolică în România.

Potrivit comunicatului, sculptura, realizată în bronz, este opera sculptorului sloven de origine bosniacă Mirsad Begić, considerat unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi artişti din Slovenia.

La ceremonie vor fi prezenţi Arhiepiscopul Francisco-Javier Lozano, Nunţiu Apostolic în România, Înalt Preasfinţitul Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, Preasfinţitul Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti, Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, reprezentanţi ai ambasadelor acreditate la Bucureşti, oameni de cultură.

Foto: Ring


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639253-09-13



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

TEODOR
01 Aug 2011

Si ma rog,ce beneficii a avut Romania de pe urma acestei vizite"istorice"?Nici unul!PF Teoctist s-a inteles cu puterea de atunci,in termenii urmatori:BOR isi da acordul pentru Vizita lui Ioan Paul,iar statul roman va construi Catedrala Mantuirii!Iar astazi romanii platesc pentru edificarea acestui lacas!Ca sa nu mai vorbim de pretentille Vaticanului:pur si simplu,vor sa-l oblige pe Sorin Oprescu sa demoleze blocul de birouri de la Sfantul Iosif!Incurcata treaba!
ARES
01 Aug 2011

Fara nici o rautate,dar daca va uitati bine la statuie,poate fi folosita si in Turcia,ca un bust al lui Kemal Ataturk!Bine ca Sorin Oprescu a gasit un amplasament asa,mai discret!

Adauga un comentariu

Random image