2016-12-05 04:45

ULTIMA ORA


Camera Deputaţilor a respins cererile justiţiei în cazul Ridzi

 |  09:01
Camera Deputaţilor a respins cererile justiţiei în cazul Ridzi

Plenul Camerei a respins, marţi, cererea DNA de încuviinţare apercheziţiei informatice în cazul Ridzi, cu 110 voturi "împotrivă",109 voturi "pentru" şi trei abţineri, precum şi cererea de extinderea cercetării penale, cu 109 voturi "împotrivă", 99 voturi"pentru" şi 14 abţineri.

Pentru a fi admisă, cererea DNA deîncuviinţare a percheziţiei informatice aveanevoie de majoritate calificată, respectiv de 168 de voturi "pentru".

Pe de altă parte, cererea de extindere a cercetării penale aveanevoie, pentru a fi admisă, de majoritate simplă, respectiv de jumătate plusunu din numărul deputaţilor prezenţi.

Înconsecinţă, ambele cereri au fost respinse.

Anunţul afost făcut în plen de deputatul Eugen Nicolicea.

Anterior,surse parlamentare declaraseră, pentru MEDIAFAX, că cele două cereri ale justiţieiîn cazul Ridzi au fost respinse.

DeputatulPDL, fost ministru al Tineretului şi Sporturilor, ,care a votat împotriva adoptării cererilor DNA privind încuviinţareapercheziţiei informatice şi extinderea urmăririi penale.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că vrea să facă unapel la parlamentarii din arcul guvernamental şi în special din PDL de a da un vot "înfavoarea justiţiei" în cele două cazuriaflate pe ordinea de zia Parlamentului.

Preşedintelea spus că "sunt ţări care cupleazăaccesul în Schengen de ineficienţa sistemului de justiţie din România".

PreşedinteleTraian Băsescu a declarat şi săptămâna trecută, la TVR 1, că, dacă PDL nurevine cu fapte la ceea ce susţinea când era în opoziţie pe tema anticorupţiei,atunci îşi diminuează şansele de a mai fi un partid important pe eşichierulpolitic.

Preşedintelea mai declarat că decizia din Comisia juridică a Camerei în cazul Ridzi esteinadmisibilă din punctul de vedere al PDL, menţionând că speră ca plenul să fie"mai înţelept".

DirecţiaNaţională Anticorupţie (DNA) a sesizat procurorul general, Codruţa Kovesi,pentru a solicita Parlamentului României - Camera Deputaţilor, în bazadispoziţiilor articolului 109 alineatul 2 din Constituţia României, articolului12 şi articolului 19 din Legea 115/1999, republicată, privind responsabilitateaministerială, precum şi ale Deciziei nr.270/10 martie 2008 a CurţiiConstituţionale, urmărirea penală faţă de Monica Iacob Ridzi, fost ministru alMinisterului Tineretului şi Sportului, în prezent deputat, se arăta într-uncomunicat al procurorilor.

Fostulministru al Tineretului este acuzat într-un dosar de abuz în serviciu contraintereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentrualtul un avantaj patrimonial, fals intelectual în legătură cu fapte decorupţie, în formă continuată, uz de fals în legătură cu fapte de corupţie, înformă continuată şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectualla Legea contabilităţii, în formă continuată.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638952-02-24



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image