2016-12-09 04:01

ULTIMA ORA


CC a amânat soluţionarea sesizărilor PNL şi PSD privind neconstituţionalitatea Legii pensiilor

 |  14:02
Curtea Constituţională(CC) a amânat, miercuri, pentru 6 octombrie, soluţionarea sesizărilor PNL şiPSD privind neconstituţionalitatea Legii sistemului unitar de pensii publice.

PNL a depus, în 23septembrie, la Curtea Constituţională sesizarea privind Legea sistemului unitarde pensii publice, a anunţat viceliderul deputaţilor liberali Eugen Nicolăescu.

PNL susţine, însesizarea depusă la Curtea Constituţională, că în adoptarea Legii pensiilor nuau fost respectate procedurile, iar actul normativ încalcă principiulneretroactivităţii legii, dreptul de proprietate, dreptul la trai decent şi lapensie, acte internaţionale în materia drepturilor omului, dreptul fundamentalde alegere a profesiei şi a meseriei sau ocupaţiei, jurisprudenţa CurţiiConstituţionale. De asemenea, PNL reclamă aplicarea greşită a art. 16 dinConstituţie la egalizarea vârstei de pensionare pentru femei şi bărbaţi, precumşi ignorarea avizului Consiliului Legislativ.

Social-democraţiiinvocă, pe lângă mai multe articole din Constituţie care ar fi încălcate deLegea privind sistemul unitar de pensii publice, şi lipsa cvorumului la votulfinal dat pe actul normativ, arătând că au fost astfel încălcate normeleconstituţionale referitoare la procedura de legiferare.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638943-02-01



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image