2016-12-06 10:22

ULTIMA ORA


Cod galben de ploi şi vijelii în 26 de judeţe din nordul, centrul şi sudul ţării

 |  16:30
Cod galben de ploi şi vijelii în 26 de judeţe din nordul, centrul şi sudul ţării

Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de ploişi vijelii pentru 26 de judeţe din nord, centru şi sud valabilă sâmbătă, între11.00 şi 23.00, avertizând totodată că în Muntenia, Moldova şi Dobrogeatemperaturile pot ajunge la 37 de grade iar indicele de confort termic vadepăşi pragul critic.

Potrivit noii avertizări emise de AdministraţiaNaţională de Meteorologie, în Maramureş, Transilvania, nordul Moldovei, cea maimare parte a Olteniei şi vestul Munteniei, precum şi în zona de munteinstabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse,descărcari electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi izolatgrindină.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţilede apă vor depăşi local 20 de litri pe metru pătrat şi izolat 50 de litri pemetru pătrat.

Judeţele avertizate cu cod galben sunt Dolj, Olt,Teleorman, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Covasna, Braşov, Sibiu, Hunedoara, Alba,Mureş, Harghita, Suceava, Botoşani, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare,Maramureş, Gorj, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău şi Neamţ. Potrivit hărţiiîntocmite de meteorologi, ultimele şase judeţe se vor confrunta doar parţial cuaceste fenomene.

Meteorologii menţionează că astfel de fenomene vor fişi în regiunile estice şi sud-estice, dar pe spaţii mai restrânse.

De asemenea, în textul avertizării meteorologii maiarată că în cea mai mare parte a Munteniei şi a Moldovei, precum şi în Dobrogeavremea va fi caniculară sâmbătă după-amiază, când indicele de confort termicITU va depăşi pragul critic de 80, iar temperaturile maxime vor atinge local 35de grade şi izolat 36-37 de grade.

Duminică, vremea caniculară se va menţine în sud-est,unde se vor mai înregistra 35 - 36 de grade.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638939-03-23



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image