2016-12-03 13:48

ULTIMA ORA


Condamnat pentru că a vrut să-şi vândă copilul cu 25 de dolari

 |  10:19
Condamnat pentru că a vrut să-şi vândă copilul cu 25 de dolari

Patrick Fousek, un american de 39 de ani, a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru că a încercat să-şi vândă fetiţa de opt luni cu 25 de dolari lângă un supermarket din California. Copilul a fost luat de la familie şi urmează să fie dat în adopţie.

Două femei au anunţat poliţia că Patrick Fousek şi mama copilului, Samantha Tomasini, încercau să-şi vândă fetiţa lângă magazinul Wal-Mart din Salinas (sud de San Francisco). Cei doi au fost arestaţi în iunie 2010.

'Îmi pare foarte rău. Rog Curtea să mă lase în libertate condiţionată ca să mă pot întoarce acasă', a declarat tatăl copilului, la data comiterii faptelor fiind dependent de droguri.

Fousek a fost condamnat la şase ani de închisoare, pedeapsa maximă prevăzută pentru punerea în pericol a vieţii unui copil, deși avocatul lui a spus că acesta n-a avut niciodată intenţia să-şi vândă fiica.

Nu este prima dată că Fousek a fost decăzut din drepturile părinteşti. Acesta a pierdut custodia fiului său de trei ani în 2006, după ce autorităţile au descoperit că se producea metamfetamină în casa unde locuiau.

Mama copilului va urma un program de dezintoxicare, fiind patru ani în stare de libertate condiţionată, potrivit Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639268-08-15

TAGURI: condamnat, copil, dolari



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Japonia investește 173 milioane de dolari în cel mai puternic supercomputer din lume Statul japonez intenționează să construiască cel mai puternic supercomputer din lume, în... 27 Noi 2016 | (0)
Donald Trump nu acceptă salariul de 400.000 de dolari pe an Președintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat că nu va accepta salariul de 400.000 de dolari... 14 Noi 2016 | (1)