2016-12-05 02:40

ULTIMA ORA


Dinel Nuţu, fost Staicu, adus joi de poliţişti în Bucureşti

 |  13:00
Dinel Nuţu, fost Staicu, adus joi de poliţişti în Bucureşti

Dinel Nuţu, fost Staicu, arestat săptămâna trecutăîn Ungaria, va fi predat joi de poliţiştii ungari omologilor români, la punctulde frontieră Borş, apoi condamnatul va fi adus în Bucureşti, pentru a fi dus înPenitenciar, unde are de ispăşit şapte ani, informează surse din PoliţiaRomână.

Penumele lui Dinel Staicu aera emis un mandat european de arestare, el fiindcondamnat la şapte ani închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu prinîngrădirea unor drepturi şi abuz în serviciu contra intereselor publice.

MinisterulJustiţiei informa că Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a emis, la data de 6aprilie 2011, un mandat european de arestare pentru executarea pedepsei deşapte ani închisoare, dispusă prin sentinţa penală 1240/15 iunie 2010 aJudecătoriei Sectorului 4, definitivă prin decizia penală 741/4.04.2011 aCurţii de Apel Bucureşti.

Perolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti se află un alt dosar în care DinelNuţu (fost Staicu) este judecat pentru asocierea în vederea săvârşirii deinfracţiuni.

În 4aprilie, Dinel Staicu a fost condamnat definitiv la şapte ani de închisoare îndosarul privind fraudarea Băncii Internaţionale a Religiilor. Omul de afaceri afost de negăsit, astfel că instanţa de executare a pedepsei l-a dat în urmărirenaţională, pe vechiul nume.

Noulnume al lui Dinel Staicu a devenit legal de la 1 aprilie, când omul de afacerişi-a ridicat noua carte de identitate, însă autorităţile au fost informate deaceastă schimbare miercuri, 6 aprilie, după ce, la cererea jurnaliştilor, aucerut informaţii de la Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date.

Astfel,în 7 aprilie, Dinel Nuţu a fost dat în urmărire internaţională, pe numele luifiind emis un mandat european de arestare.

Procuroriiau cerut o interdicţie de a părăsi ţara pentru Dinel Staicu în 16 februarie2011, principalul motiv invocat fiind intenţia acestuia de a-şi schimba numele,însă nu au reuşit să-i convingă pe judecători că omul de afaceri, care nici nuse mai prezenta la proces, se pregăteşte să fugă din ţară.

Cerereaa fost formulată atunci de procurorul de şedinţă, în procesul în care DinelStaicu era judecat de magistraţii Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti pentru"asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni", dosar în care omulde afaceri este acuzat, alături de alte persoane, de prejudicierea TransgazMediaş.

Conformdeclaraţiilor DNA, existau suspiciuni că inculpatul intenţiona să se sustragăde la executarea acestei pedepse. DNA a avut la îndemână posibilitateadepunerii cererii de luare a măsurilor asiguratorii la Curtea de ApelBucureşti, pe rolul căreia, tot de la acea dată, se afla dosarul în cauză,primul termen de judecată pentru recurs fiind fixat de CAB la 7 februarie 2011.

ServiciulRomân de Informaţii a ajutat în localizarea lui Dinel Staicu în Ungaria.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639244-02-05



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image