2016-12-06 08:04

ULTIMA ORA


Directorul Ambulanţei Argeş: Şeful CJ nu a suferit stop cardiac, a fost o stare de lipotimie

 |  12:52
Directorul Ambulanţei Argeş: Şeful CJ nu a suferit stop cardiac, a fost o stare de lipotimie

DirectorulServiciului Judeţean de Ambulanţă Argeş, Gabriel Popa, a declarat, vineri, căpreşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Nicolescu, căruia i s-a făcut răula scurt timp de la arestarea sa, că acesta nu a suferit un stop cardiac, ci aavut o "stare de lipotimie".

"Aexistat un prim apel făcut prin sistemul 112 la ora 19.05 (joi-n.r.) pentru opersoană necunoscută care avea o stare de lipotimie şi care se afla în incintaTribunalului Argeş. În patru minute, echipajul ambulanţei a ajuns acolo. S-aconstatat că este vorba despre Constantin Nicolescu, care acuza un disconforttoracic şi acuza o stare generală uşor modificată. În urma consultului medicala fost preluat şi transportat la Spitalul Judeţean. Nu a necesitat manevreterapeutice speciale pe timpul transportului. Pacientul a fost predat medicilorde la UPU. Au fost făcute investigaţiile cerute de medicii de la UPU. Ulterior,aceştia ne-au solicitat să îl transportăm la Spitalul Floreasca. În jurul orei22.00 a fost predat Spitalului Floreasca. Aş vrea să menţionez că în toatăacesta perioadă nu s-a pus problema unui stop cardiac, nefiind necesare manevrespeciale în astfel de situaţii", a declarat dr. Gabriel Popa. Popa a mai precizat că echipajul care a ajuns la Tribunal a constatat căpreşedintele CJ Constantin Nicolescu era într-o stare de lipotimie. "Electrocardiograma nu a arătat elemente care să dovedească o afecţiunecardiacă acută pe timpul transportului către spital. Ulterior, medicii de laspital, în urma investigaţiilor pe care le-au considerat necesare, au solicitattransport spre Bucureşti. Pe drum, starea pacientului a fost bună, nefiindnevoie de manevre medicale speciale. Domnul Nicolescu s-a aflat în permaneţăîntr-o stare clinică generală stabilă. Nu au fost elemente medicale care pemine ca medic să mă facă să cred că viaţă dânsului a fost acut înpericol", a mai spus Popa.

PreşedinteluiConsiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu (PSD), i s-a făcut rău, joiseară, la scurt timp după ce Tribunalul Argeş a decis arestarea sa preventivă.Ulterior, şi soţiei acesteia i s-a făcut rău. Cei doi au fost transportaţi cuambulanţe la Spitalul Judeţean din Piteşti, iar ulterior preşedinteleConsiliului Judeţean Argeş a fost transferat la Spitalul Floreasca dinCapitală.

Dr.Cristina Stocheci de la Serviciul de Ambulanţă Argeş afirma, joi seară, căNicolescu a făcut un atac de cord.

PreşedinteleCJ Argeş, Constantin Nicolescu, a fost stabilizat în cursul nopţii, esteconştient şi va supus unor investigaţii suplimentare pentru ca medicii să vadăcare este starea organelor interne sau dacă sunt tulburări de coagulare, adeclarat, vineri, medicul Şerban Brădişteanu.

Nicolescuva fi supus, vineri, unor investigaţii suplimentare, printre care un computertomograf şi o ecografie, pentru a vedea care este starea organelor interne saudacă sunt tulburări de coagulare.

Încazul în care rezultatele sunt bune şi nu este niciun risc vital, el ar puteafi operat pe cord deschis la începutul săptămânii viitoare. Dacă rezultatelevor arăta alte probleme urgente care i-ar pune pacientului viaţa în pericol,acesta va fi operat mai devreme, a spus Şerban Brădişteanu.

Mediculspunea joi noapte că primele intervenţii în cazul lui lui Constantin Nicolescuvor avea în vedere stabilizarea acestuia.

Brădişteanua precizat că în cazul lui Nicolescu este vorba de o boală de metabolism, dareste foarte probabil ca şi stresul să fi declanşat puseul acut.

Întrebatdacă Nicolescu va putea fi tratat în sistemul penitenciar, Brădişteau a răspunscă acest lucru va fi posibil după ce preşedintele CJ Argeş va fi stabilizat.

"Bolnavulse prezintă instabil hemodinaic, posibil în urma unui puseu hipertensiv sauaccident cerebral minor. Urmează ca evoluţia clinică şi investigaţiile medicalesă stabilească diagnosticul de atitudine. În acelaşi timp, pe fondul uneicardiopatii aterosclerotice cronice, cu stenoze vasculare de circa 95% , aprezentat un posibil spasm coronarian cu modificări ECG dinamice. Nu sunt semnede infarct miocardic acut. După coronarografie, pacientul este internat înserviciul ATI cu tratament medical complex", se arăta într-un comunicat depresă transmis joi noapte de purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca,Bogdan Opriţa.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639234-08-04



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image