2016-12-10 01:13

ULTIMA ORA


Dizidentul chinez Ai Weiwei lansează un nou val de critici

 |  17:02
Dizidentul chinez Ai Weiwei lansează un nou val de critici

            Celebrul dizident chinez, artistul şi arhitectul Ai Weiwei, a lansat o nouă serie de acuzaţii împotriva autorităţilor chineze, pentru prima dată după ce a fost eliberat din detenţie, în luna iunie, informează Reuters.

Weiwei a acuzat oficialităţile chineze că încalcă drepturile de bază ale oamenilor, într-un text publicat pe site-ul revistei Newsweek. Artistul a precizat că Beijing este „un oraş al violenţei”, criticând guvernul pentru răspândirea corupţiei, sistemul judiciar şi politicile aplicate lucrătorilor imigranţi – probleme care au alimentat tensiunile sociale din China în ultima vreme. Comentariile făcute de Ai Weiwei au provocat îngrijorări privind o posibilă întoarcere în detenţie a acestuia, având în vedere că artistul a fost eliberat în iunie, după 81 de zile, obligându-se să respecte anumite interdicţii impuse de autorităţi.

„În fiecare an, milioane de oameni vin la Beijing să construiască poduri, drumuri şi case...aceştia sunt sclavii Beijingului”, a scris Ai Weiwei în comentariul său. „Trăiesc înghesuiţi în case construite ilegal, pe care autorităţile le distrug în procesul de extindere al oraşului”, mai notează artistul cunoscut pentru spiritul său social critic la adresa autorităţilor. Printre condiţiile incluse în urma eliberării din închisoare, artistului îi sunt interzise interviurile cu jurnaliştii, întâlnirile cu cetăţeni străini, precum şi folosirea Internetului şi orice interacţiune cu reprezentanţi ai apărării drepturilor omului, timp de un an de zile.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-10-21



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image