2016-12-10 03:07

ULTIMA ORA


Drobeta Turnu Severin: Şapte fântâni publice infestate cu nitriţi

 |  07:57
Drobeta Turnu Severin: Şapte fântâni publice infestate cu nitriţi

Apă infestată cu nitriţi şi nitraţi a fost descoperită în șapte din cele opt fântâni publice din municipiul Drobeta Turnu Severin.

Doar apa din fântâna publică de la ruinele Cetăţii Severinului este conformă din punct de vedere bacteriologic şi fizico-chimic, cea de la restul izvoarelor conţinând nitriţi şi nitraţi peste normele admise, potrivit șefului Direcţiei de Sănătate Publică Mehedinţi, Miruna Constantin.

'S-a solicitat autorităţilor publice locale să ia măsuri de tratare şi îmbunătăţire a indicilor calitativi ai apei. Le-am cerut să avertizeze populaţia asupra pericolului la care se expune în cazul în care consumă apă din fântânile respective', a declarat șeful Direcţiei de Sănătate Publică. Autorităţile sanitare vor dispune închiderea fântânilor, în cazul în care cei ce le administrează nu pun plăcuţe avertizoare şi nu vor efectua lucrări de curăţire a acestora până la 1 decembrie, informează Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639266-02-24

TAGURI: nitriți, nitrați, fântâni, Turnu_Severin



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image