2016-12-07 12:50

ULTIMA ORA


Șeful Comunității de Informații de la Cotroceni, audiat la DNA

 |  15:55
Șeful Comunității de Informații de la Cotroceni, audiat la DNA

Consilierul de stat în Departamentul Securităţii Naţionale al Administraţiei Prezidenţiale, Adrian Daniel Moldoveanu, a fost audiat de procurorii DNA ca martor în dosarul de corupţie de la Portul Constanţa, numele său fiind folosit în discuţii dintre senatorul Mircea Banias şi Eugen Bogatu.

Surse judiciare au declarat, miercuri, pentru Mediafax, că la audieri a fost convocat naşul de cununie al lui Sorin Blejnar, Adrian Daniel Moldoveanu, care este şi consilier de stat la Preşedinţie.

Moldoveanu a dat o declaraţie în calitate de martor ca urmare a faptului că numele său a fost invocat de mai multe ori în nişte discuţii dintre senatorul Mircea Banias şi Eugen Bogatu, fostul director al Direcţiei Domenii Portuare din Constanţa.

Potrivit surselor citate, Moldoveanu a declarat procurorilor anticorupţie că îl cunoaşte de foarte multe vreme pe Eugen Bogatu, deoarece au făcut şcoala împreună, dar că nu l-a mai văzut de aproape şapte ani.

Referitor la Mircea Banias, consilierul a declarat că a auzit de el după ce o persoană i-ar fi cerut să se întâlnească cu senatorul. Întâlnirea dintre ei nu a mai avut loc însă, deoarece senatorul nu s-a mai prezentat, context în care Moldoveanu nu ar mai fi dorit să îl întâlnească pe motiv că ar fi neserios, a mai notat consilierul în declaraţia sa, potrivit surselor citate.

În urmă cu o zi, în legătură cu acest dosar s-a prezentat la DNA şi fostul secretar general al Ministerului de Interne, Laurenţiu Mironescu, acesta asistând la percheziţia informatică asupra celor trei laptopuri ale sale ridicate în urma descinderilor din Portul Constanţa.

Laurenţiu Mironescu, arestat iniţial în dosarul privind afacerile ilegale din Portul Constanţa, a părăsit arestul preventiv în urma deciziei din 21 iunie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Tot atunci au fost eliberaţi şi Liviu Bratu - adjunct al şefului Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, Adrian Pătraşcu - ofiţer de poliţie, comandant al "Grupului de nave" Constanţa din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi Corneliu Păun.

Dintre cele 21 de persoane arestate în cauză, mai sunt în arest preventiv 14.

În dosar este cercetat şi senatorul PDL Mircea Marius Banias, în cazul acestuia procurorii luând măsura interdicţiei de a părăsi ţara pentru 30 de zile, fiind acuzat de aderare la un grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi instigare la delapidare.

Eugen Bogatu, fostul director al Direcţiei Domenii Portuare din Constanţa, este considerat de procurorii anticorupţie "leader" al grupului infracţional, care derulau afaceri ilicite în Portul Constanţa.

"Grupul infracţional organizat" care s-ar fi constituit, potrivit procurorilor DNA, în vama Constanţa, prejudicia bugetul de stat cu sume între 50.000 şi două milioane de euro la fiecare transport.

"Sumele de bani erau cerute cu o frecvenţă zilnică, în cuantum cuprins între o mie şi 7.000 de dolari pentru fiecare transport. În această modalitate, bugetul de stat a fost prejudiciat, în unele situaţii, cu sume cuprinse între 232.186,12 lei şi 8.280.932 lei pentru fiecare transport de marfă introdus ilegal", potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639253-07-28



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image