2016-12-10 01:31

ULTIMA ORA


Elena Udrea a inaugurat un nou tronson din Portul Turistic Mangalia

 |  16:35
Elena Udrea a inaugurat un nou tronson din Portul Turistic Mangalia

MinistrulDezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a participat vineri lafinalizarea etapei intermediare de amenajare a Portului Turistic Mangalia,proiect în valoare de peste cinci milioane de euro, co-finanţat de la bugetulde stat.

Cu aceastăocazie, Elena Udrea a apreciat modul exemplar în care a decurs colaborarea cuautorităţile locale în implementarea acestui proiect. "Avem în derulare, la Mangalia, proiecte în valoare de 15 milioane deeuro, iar pe litoralul românesc avem proiecte deosebit de valoroase şiimportante. Noi însă doar asigurăm finanţarea, investiţiile le fac primăriileşi de aceea am apelat la primari să ne unim forţele, să tragem la aceiaşicăruţă", a declarat Udrea. La rândul său, primarul municipiului Mangalia, Claudiu Tusac, s-a declaratbucuros de finalizarea acestei etape din proiect, apreciind sprijinul constantprimit din partea ministerului, pentru ca în prezent Portul Turistic Mangaliasă fie unul etalon, în bazinul Mării Negre. "Portul Mangalia a devenit centrul yachtingului românesc, odată cufinalizarea acestei investiţii. În prezent 75% dintre yachturile din Româniasunt găzduite aici, iar de acum înainte Portul Mangalia va deveni loc de referinţăpentru orice proprietar de yacht sau orice organizator de regate, din MareaNeagră", a precizat Tusac. Portul Turistic Mangalia este singurul port turistic la Marea Neagrăamenajat cu fonduri europene nerambursabile destinat ambarcaţiunilor deagrement, la standarde tehnice şi de calitate europene care îi vor permiteincluderea în cele mai prestigioase reţele de porturi turistice mediteraneeneşi la Marea Neagră. Turismul nautic capătă un caracter intern, dar şi internaţional, incluzândPortul Turistic Mangalia într-un circuit al Mării Negre. Creşterea capacităţii de acostare a portului va permite includerea municipiuluiMangalia în circuitul turismului nautic al Mării Negre prin organizarea uneigame mai largi de activităţi sportive şi de o mai mare amploare, precumregatele. În august 2008, Portul Turistic Mangalia a găzduit prima ediţie aExpoziţiei de Yachting Bavaria, pentru ambarcaţiuni de mici şi mari dimensiuni,expuse la vânzare. În acelaşi timp, Portul Turistic Mangalia poate fi o bază pentru naveleturistice costiere care vor naviga în lungul litoralului românesc, cu escale laNeptun, Costineşti, Eforie, Constanţa, Mamaia sau Midia. Datorită amplasării sale, Portul Turistic Mangalia oferă condiţiile idealepentru staţionarea şi întreţinerea ambarcaţiunilor pe timp de iarna şi chiarutilizarea acestora pe Lacul Mangalia în perioadele în care Marea Neagră esteimpracticabilă din cauza condiţiilor meteorologice.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639252-12-21



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image