2016-12-05 04:48

ULTIMA ORA


Emil Boc face o vizită de lucru în China

 |  00:29
Emil Boc face o vizită de lucru în China

Primul-ministru Emil Boc va începe miercuri o vizită de lucru de şapte zile în Republica Populară Chineză, unde are programate întrevederi cu preşedintele chinez, Hu Jintao, şi cu premierul Wen Jiabao, potrivit Biroului de presă al Executivului.

De asemenea, premierul român este aşteptat să participe la ceremonia oficială de deschidere a Universiadei de la Shenzen, ediţia 2011, care va avea loc pe 12 august.  În Republica Populară Chineză Emil Boc figurează va participa și la un forum economic, la Beijing, pe 15 august.  Din delegaţia condusă de premierul Boc urmează să facă parte, printre alţii, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, ministrul Economiei, Ion Ariton, ministrul Culturii, Kelemen Hunor, directori de companii de stat şi private.  Relaţiile tradiţionale de prietenie existente între cele două ţări au o evoluţie pozitivă, acestea fiind promovate continuu, atât de vizitele la nivel înalt, cât şi prin semnarea de documente bilaterale economice, sociale, culturale, informează Agerpres. Republica Populară Chineză este cel mai important partener comercial al României din zona asiatică, ocupând primul loc atât la export, cât şi la import.  În 2009, volumul total al schimburilor comerciale dintre cele două ţări s-a situat la 2942,62 milioane USD, din care exportul a fost de 296,54 milioane USD, iar importul de 2646,08 milioane USD.  La 28 februarie 2010, în România erau înregistrate 9.793 de societăţi comerciale chineze şi societăţi mixte româno-chineze, valoarea investiţiilor chineze în ţara noastră fiind de aproximativ 646 milioane USD, situându-se pe locul 16 în clasamentul general al ţărilor care au investit în România.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-03-14



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image