2016-12-10 15:01

ULTIMA ORA


Europa League: FC Vaslui - Lazio 0-0

 |  00:01
Europa League: FC Vaslui - Lazio 0-0

FC Vaslui şi Lazio Roma au terminat la egalitate, 0-0, joi seara, la Piatra Neamţ, într-un meci din Grupa D a Europa League la fotbal, potrivit Agerpres.

FC Vaslui păstrează şanse de calificare şi are nevoie de o victorie cu FC Zurich, în ultimul meci, din Elveţia, pentru a merge în şaisprezecimile de finală, deoarece are avantajul rezultatului direct cu Lazio, 2-2 pe Olimpico.

După ce FC Vaslui a început destul de avântat jocul, Lazio a avut mai mult iniţiativa şi a încercat să împingă jocul spre poarta gazdelor, ambele echipe fiind foarte ''scurte''. Klose a avut prima ocazie importantă a meciului (11), când a fost blocat in extremis de Cerniauskas. FC Vaslui a replicat imediat prin Sânmărtean (13), dar şutul acestui a trecut pe lângă poartă. Farkas (14) a avut şi el o situaţie notabilă, dar a reluat mult peste poartă.

După o perioadă în care jocul a trenat şi nu au fost ocazii, Temwanjera a ratat o ocazie mare, Marchetti salvând golul (31).

Lazio a avut minute bune de joc, iar şutul lui Lulic (36) a fost prins de Cerniauskas, după care Klose a pus şi el în pericol buturile vasluiene (37).

Finalul primei reprize a aparţinut gazdelor, care au irosit două situaţii bune, prin Gladstone (42), a cărui reluare a fost deturnată în corner de Marchetti, şi Buhăescu (45), care a tras peste poartă din poziţie bună.

FC Vaslui a jucat bine şi după pauză, dar aspectul jocului nu s-a schimbat, niciune dintre formaţii nedorind să rişte. Cisse a tras pe lângă poartă (54), după care Adailton a executat destul de bine două lovituri libere din poziţii favorabile (59, 61). Tot Adailton a ratat o ocazie mare în min. 67, din cauză că nu a reuşit preluarea în careu.

Spre final, FC Vaslui a ieşit tot mai puţin la joc şi Sculli (74) a avut o ocazie enormă, dar a trimis peste poartă din numai 7 metri. Biava a luftat şi el în mijlocul careului nostru (81), iar Rocchi a trimis alături (83). Temwanjera a reluat pe lângă poartă, la capătul unei contre (84).

Rocchi a fost din nou eroul unei ratări mari (85), fiind blocat în momentul şutului, după care Sculli a reluat peste poarta părăsită de Cerniauskas (90).

Un egal muncit pentru vasluieni, la capătul unui joc în care au suferit în partea a doua a meciului.

FC Vaslui - Lazio Roma 0-0

Piatra Neamţ, stadion ''Ceahlăul'': 8.000 spectatori

Europa League - Grupa D, etapa a 5-a

Au evoluat echipele:

FC Vaslui: 12. Vytautas Cerniauskas - 20. Jivko Milanov, 3. Paul Papp, 26. Pavol Farkas, 11. Nemanja Milisavljevic - 23. Milos Pavlovic, 85. Gladstone (5. Denis Zmeu, 71) - 88. Vasile Buhăescu (77. Petar Jovanovic, 58), 10. Adailton (căpitan), 18. Lucian Sânmărtean - 19. Mike Temwanjera (9. Yero Bello, 90). Antrenor: Viorel Hizo.

Rezerve neutilizate: 22. Claudiu Puia - 21. Ionuţ Balaur, 25. Willian Gerlem, 30. Raul Costin.

Lazio: 83. Federico Marchetti - 29. Abdoulay Konko (18. Libor Kozák, 88), 21. Modibo Diakite, 20. Giuseppe Biava, 26. Ştefan Radu (căpitan) - 15. Álvaro González, 27. Lorik Cana, 19. Senad Lulic (7. Giuseppe Sculli, 59) - 8. Hernanes - 25. Miroslav Klose, 99. Djibril Cissé (9. Tommaso Rocchi, 71). Antrenor: Edoardo Reja.

Rezerve neutilizate: 1. Albano Bizzarri - 24. Cristian Ledesma, 41. Enrico Zampa, 78. Luciano Zauri.

Arbitru: Milorad Mazic; arbitri asistenţi: Milovan Ristic, Igor Radojcic; arbitru de rezervă: Milenko Vukadinovic (toţi din Serbia)

Cartonaşe galbene: Temwanjera (20), Papp (22) Hernanes (28), Gladstone (32), Radu (65, Jovanovic (85).


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639268-08-14



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image