2016-12-10 03:16

ULTIMA ORA


Familia lui Muammar Gaddafi cere rămăşiţele fostului lider

 |  10:40
Familia lui Muammar Gaddafi cere rămăşiţele fostului lider

Familia lui Muammar Gaddafi a cerut vineri trupul neînsufleţit al fostului lider libian şi pe cel al fiului său Muatassim, care au fost ucişi după ce au fost capturaţi, şi a cerut o anchetă cu privire la circumstanţele morţii lor, informează AFP.

Într-un comunicat difuzat de canalul de televiziune Arrai, apropiat fostului regim libian, văduva fostului lider a cerut, 'în numele familiei combatantului martir Muammar Gaddafi, Organizaţiei Naţiunilor Unite şi organizaţiilor internaţionale să constrângă CNT să predea rămăşiţele pământeşti ale martirilor triburilor lor pentru a le înmormânta potrivit ritualurilor islamice'.

Familia a cerut, de asemenea, 'o anchetă privind circumstanţele morţii liderului libian, a fiului său şi a camarazilor lor', conform televiziunii. 'Potrivit imaginilor difuzate de televiziuni, rezultă că martirii au fost executaţi de agenţi ai NATO', a adăugat aceasta.

Muammar Gaddafi a fost capturat joi la Syrta şi a fost ucis la scurt timp după aceea în circumstanţe care nu au fost lămurite încă. Nu este clar dacă a fost executat sau şi-a pierdut viaţa în schimburi de focuri. Fiul său Muatassim a fost de asemenea capturat înainte de a muri, potrivit imaginilor difuzate de televiziuni.

Înaltul Comisariat al ONU pentru drepturile omului a cerut o anchetă cu privire la circumstanţele în care a murit Muammar Gaddafi, iar Amnesty International a menţionat o posibilă 'crimă de război'.

Potrivit mai multor surse din cadrul Consiliului militar din Misrata, unde au fost duse cele două trupuri neînsufleţite, Muammar Gaddafi ar urma să fie înmormântat în zilele următoare, într-un loc secret, pentru a se evita orice pelerinaj la mormântul său. Pentru finalizarea deciziei, va avea loc o reuniune.

'Sunt mândră de curajul soţului meu combatant şi al fiului meu, care au ţinut piept agresiunii din partea a 40 de ţări şi agenţilor lor timp de şase luni şi care îşi vor găsi locul printre martiri', spunea Safia Gaddafi într-un prim comunicat difuzat de Arrai.

Safia şi trei copii ai lui Muammar Gaddafi - Aisha, Hannibal şi Muhammad - şi-au găsit refugiu în luna august în Algeria. Alt fiu, Saadi, s-a refugiat în Niger în septembrie.

Alţi trei fii au murit de la începutul conflictului: Muatassim a fost ucis joi în regiunea Syrta, Saif al-Arab a murit în aprilie în cursul unui raid al NATO, iar Khamis a murit în luptele din luna august.

Numai soarta lui Saif al-Islam, în vârstă de 39 de ani, mult timp prezentat ca potenţial succesor al tatălui său, rămâne necunoscută. De joi seară, sursele vorbesc de moartea sa, de arestarea sa, precum şi de fuga sa.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639262-12-02

TAGURI: Muammar Gaddafi, lider



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Topul sindicaliştilor “de succes” din Educaţie şi Sănătate. Bugetarii, cei mai bogaţi lideri Lista liderilor sindicali cu cele mai mari venituri este deschisă de cei de la Federaţia Sanitas,... 21 Noi 2016 | (2)
Traian Băsescu îi invită pe liderii PSD şi PNL să participe la o dezbatere televizată Preşedintele PMP, Traian Băsescu, îi invită pe liderii PSD şi PNL pentru a participa la o... 04 Dec 2016 | (4)