2016-12-08 18:15

ULTIMA ORA


Formula 1: 'Anul viitor voi fi tot aici', a declarat Michael Schumacher

 |  11:48
Formula 1: 'Anul viitor voi fi tot aici', a declarat Michael Schumacher

Septuplul campion mondial Michael Schumacher a declarat că va evolua 'cu siguranţă' în Formula 1 în sezonul viitor, cu această precizare, făcută la Stuttgart, el punând capăt zvonurilor despre o posibilă retragere la sfârşitul acestui sezon.

'Voi fi cu siguranţă în continuare acolo, şi anul viitor, este clar', a declarat Schumacher în timpul unui festival organizat la Stuttgart de Mercedes, pentru care aleargă acum. În schimb, va mai fi în Formula 1 la încheierea contractului cu Mercedes, în 2012? 'Suntem încă prea departe de această dată', a apreciat Schumacher, al cărui obiectiv este mai ambiţios decât să lupte pentru podiumuri.

De la revenirea sa, în 2010, legenda Formulei 1 nu a terminat niciodată între primii 3 într-o cursă. În acest sezon, cel mai bun rezultat al său rămâne un loc 4 la Marele Premiu al Canadei. El ocupă acum locul 10 în clasamentul piloţilor, cu 32 de puncte, departe de liderul ierarhiei, compatriotul său Sebastian Vettel (234 puncte)


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-05-11



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image