2017-10-23 07:22


Fostul poliţist Cristian Cioacă rămâne în arest

 |  16:05
Fostul poliţist Cristian Cioacă rămâne în arest

 Cristian Cioacă rămâne în arest, după ce Curtea de Apel Piteşti a respins, vineri, solicitarea inculpatului de a fi judecat în libertate în dosarul uciderii soţiei sale, Elodia Ghinescu.

Completul format din trei judecători a respins, în unanimitate, recursul formulat de Cioacă faţă de decizia Tribunalului Argeş de a nu admite revocarea măsurii arestării preventive. Decizia Curţii de Apel Piteşti este definitivă.

Tribunalul Argeş a respins, pe 4 martie, cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de Cristian Cioacă la primul termen al procesului în care este judecat pentru uciderea Elodiei Ghinescu.

Următorul termen pe fond în procesul de omor a fost stabilit pentru data de 2 aprilie.

Cristian Cioacă este încarcerat la Penitenciarul Colibaşi, unde a fost transferat pe 30 ianuarie.

Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi profanare de morminte, el fiind acuzat că şi-a ucis soţia, avocata Elodia Ghinescu, în august 2007.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în noaptea de 29/30 august 2007, pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente legate de un iminent divorţ generat de presupusele relaţii extraconjugale ale soţilor, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuţiile au degenerat, context în care poliţistul Cristian Cioacă i-a aplicat soţiei sale multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia. Ulterior, inculpatul a tranşat cadavrul victimei şi a transportat fragmentele într-un loc necunoscut.

Anchetatorii mai susţin că în noaptea săvârşirii crimei, copilul minor al cuplului se afla în apartamentul în care locuiau cei doi soţi.

Cristian Cioacă se află în arest din data de 5 decembrie 2012, informează Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639874-01-26

TAGURI: Cristian Cioaca, arest, Pitesti



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri