2016-12-11 16:02

ULTIMA ORA


Funeriu: Procesul de clasificare a universităţilor nu s-a încheiat

 |  18:53
Funeriu: Procesul de clasificare a universităţilor nu s-a încheiat

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a anunţat că procesul de clasificare a universităţilor nu s-a încheiat şi consideră că programele de studii vor fi cu adevărat transparente în circa doi ani.

“Legea nu prevede o ierarhizare a universităţilor, pentru că nu poţi să compari o universitate de arte cu o politehnică. Poţi să o faci, dar nu are sens. Ce poţi să faci în schimb este să clasifici universităţile în universităţi centrate pe educaţie, universităţi centrate pe educaţie şi cercetare sau artă şi în universităţi centrate pe cercetare avansată. Acest proces de clasificare a universităţilor este prevăzut de lege, suntem în desfăşurarea procedurilor, dar acum nu există o clasificare aprobată prin ordin de ministru. Mă aştept ca această clasificare să se realizeze în timp util pentru începerea noului an universitar, astfel încât locurile de la master şi doctorat să fie acordate pe o bază reală. Nu mai putem finanţa locuri la master în universităţi care nu pot face acest lucru”, a menţionat oficialul guvernamental, citat de AgerPres. Până la începerea noului an universitar, Ministerul Educaţiei va semna toate cartele universităţilor din ţară şi se va aproba şi Codul studentului. Daniel Funeriu a subliniat faptul că noua lege a educaţiei oferă o mai mare autonomie universităţilor şi şi-a exprimat convingerea ca aceasta să fie folosită pentru lucruri pozitive. “Ar trebui să existe o competiţie pentru resursa umană. Dacă aş fi rector, i-aş căuta pe cei mai buni la licenţă şi le-aş oferi pachete atractive pentru master. Dar unii sunt mult prea preocupaţi de agenda politică. Sunt mari staruri de televiziune în loc să se ocupe de rectorat. Nu ştiu cum e posibil să fii în acelaşi timp cercetător şi rector şi parlamentar şi star de televiziune. Am fost cercetător şi ştiu că asta îţi cere 14 ore de muncă pe zi... Este doar o constatare. Puteţi deschide televizorul şi veţi vedea acest lucru”, a menţionat ministrul Educaţiei.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-07-21



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image