2016-12-04 20:38

ULTIMA ORA


Funeriu:„Aş dori ca părinţii să se implice în viaţa şcolii”

 |  10:28
Funeriu:„Aş dori ca părinţii să se implice în viaţa şcolii”

Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, le-a cerut părinţilor luni, să se implice în viaţa şcolii. Acesta consideră că „doar printr-o relaţie corectă între şcoală şi părinţi”putem avea învâțământ de calitate.

Cu prilejul deschiderii noului an de învăţământ, Daniel Funeriu le-a urat „bun venit” elevilor de clasa I pe care îi aşteaptă „momente de neuitat”.

Ministrul a precizat că în premieră, în perioada 2-6 aprilie în acest an şcolar, va exista programul „Şcoala altfel”. Acest program va presupune activităţi extraşcolare, altele decât cele de predare.

„Rog părinţii să se implice în definirea acestei săptămâni. Cadrele didactice sunt pregătite să lucreze cu dumneavoastră”, a subliniat Funeriu. De asemenea, acesta a mulţumit profesorilor „pentru tot ceea ce au făcut anul trecut şi pentru tot ceea ce au făcut de ani de zile.”

„Vă rog să faceţi faţă tuturor schimbărilor atât în partea de legi, cât şi în partea de mentalitate, care trebuie schimbată şi la nivelul cadrelor didactice şi la nivelul părinţilor. Implicarea tuturor este esenţială pentru a ne atinge scopul” a completat inspectorul general Cristian Alexandrescu, explicând că este necesar un efort comun pentru modernizarea învăţământului românesc, potrivit Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-06-08

TAGURI: Funeriu, an școlar, învățământ



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

SUA. Autocar şcolar, implicat într-un accident. Mai mulţi morţi şi cel puţin 23 de răniţi Un autocar şcolar a fost implicat, luni, într-un accident rutier produs în Chattanooga,... 22 Noi 2016 | (0)
Gorj. Microbuz şcolar plin cu elevi, lovit frontal de un autoturism Un accident de circulaţie a avut loc marţi, pe un drum din localitatea gorjeană Dragoteşti, un... 15 Noi 2016 | (0)