2016-12-03 19:55

ULTIMA ORA


Garanţia statului la 'Prima Casă' a fost redusă. Pot intra în program şi persoane care deţin case de maxim 50 mp

 |  17:11
Garanţia statului la 'Prima Casă' a fost redusă. Pot intra în program şi persoane care deţin case de maxim 50 mp
Guvernula decis ca garanţia statului la creditele contractate prin programul"Prima Casă" să fie redusă la jumătate, iar în program să fie incluseşi persoanele care deţin deja o casă în suprafaţă maximă de 50 mp, băncileavând la dispoziţie trei luni pentru a stabili dacă acceptă noile condiţii.

Modificareaprogramului "Prima Casă" a fost decisă în şedinţa de miercuri aGuvernului, a anunţat premierul Emil Boc.

Ela precizat că nu vor fi modificate plafoanele privind avansul perceput lacontractarea creditului, dobânda împrumutului şi cuantumul garanţiei.

"Băncileau la dispoziţie trei luni pentru a participa la acest program, iar regula vafi «primul venit, primul servit». Între bănci va fi posibil transferulprotofoliului de garanţii", a spus Boc.

Executivula decis totodată ca şipersoane care în prezent deţin o casă în suprafaţă utilă maximă de 50 metripătraţi şi care doresc un confort sporit să poată accesa credite prin acestprogram pentru cumpărarea unei noi locuinţe.

Surseoficiale au declarat că afost eliminat criteriul limitei de vârstă, astfel încât programul "PrimaCasă" să poată fi accesat şi de alte persoane decât tinerii în vârstă depână la 35 ani.

Guvernula anunţat, săptămâna trecută, că discută cu băncile varianta reducerii lajumătate a garanţiei statului la creditele alocate până în prezent prinprogramul "Prima Casă", astfel încât suma de 750 milioane euro,reprezentând jumătate din garanţiile emise, să poată fi folosită în continuarepentru acordarea de noi împrumuturi.

Programulguvernamental Prima Casă a fost lansat în vara anului 2009, iar statul agarantat creditele destinate cumpărării unei locuinţe de maxim 60.000 euro şi,începând din 2010, în limita a 70.000 euro pentru locuinţe cu lucrări încăneîncepute şi de câte 75.000 euro pentru case noi cumpărate de persoaneorganizate în asociaţii.

Crediteleacordate prin programul Prima Casă au o rată a dobânzii egală cu EURIBOR (ratasolicitată între principalele bănci din zona euro la depozitele pe piaţainterbancară) la trei luni plus o marjă fixă de maxim 4% pe an, la credite îneuro, respectiv ROBOR (rata dobânzii la împrumuturi pe piaţa interbancarăromânească) la 3 luni plus maxim 2,5 puncte procentuale. Marja include şinivelul total al comisioanelor percepute de finanţator.

Guvernula decis, în ianuarie, ca programul Prima Casă să continue şi în acest an, cuacelaşi nivel al cuantumului garanţiei de stat, în limita unui plafon total degaranţii de 200 milioane euro, reprezentând diferenţa neutilizată la fineleanului 2010 din plafonul de 1,7 miliarde euro alocat programului "PrimaCasă" în anii 2009-2010.

Acestplafon a fost deja epuizat în proporţie de 50%.

Plafonulde 200 de milioane de lei a fost împărţit în proporţie de 80% de cinci bănci,respectiv BCR, BRD, Raiffeisen, Banca Românească şi Alpha Bank.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639240-12-29



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image