2016-12-04 04:04

ULTIMA ORA


Geoană: Decizia privind asumarea răspunderii pe Legea educaţiei, un afront la adresa Parlamentului

 |  16:44

PreşedinteleSenatului, Mircea Geoană, a declarat, marţi, că decizia coaliţiei ca Exectivulsă îşi asume răspunderea pentru proiectul Legii educaţiei este un afront laadresa Parlamentului şi s-a declarat convins că aceasta va avea efect şireferitor la votul privind o eventuală moţiune de cenzură.

"Deciziacoaliţiei majoritare de a-şi asuma răspunderea cu privirea la Legea educaţieinaţionale reprezintă, în mod cert, o jignire la adresa muncii serioase pe caresenatorii din toate grupurile parlamentare au făcut-o de o bucată de timp încadrul Comisiei pentru învăţământ", a susţinut senatorul social-democrat.

Ela precizat că nu a existat în Senat niciun fel de intenţie de tergiversare şiniciun fel de obstrucţionare a unei legi atât de importante, fiind lăsatrăgazul solicitat de comisie pentru a exista siguranţa că Senatul va da o legeechilibrată, care să prezinte un punct de vedere optimizat faţă de formula iniţialăa Guvernului, o lege care să reziste în timp.

PreşedinteleSenatului a menţionat că în ultimii zece ani au fost peste 140 de modificăriale Legii învăţământului în România.

"Muncaserioasă, munca bipartizană, munca dincolo de frontierele de natură politicăsau de apartenenţă la un grup poilitic au făcut ca în Comisia pentru educaţiesă se facă o muncă foarte serioasă şi este regretabil faptul că această muncăeste desconsiderată de cei aflaţi la putere", a opinat Mircea Geaonă.

"Eupot să înţeleg că există o situaţie de dragoste şi şantaj în cadrul acesteialianţe. Înţeleg că cei de la UDMR sunt extrem de presaţi de a obţine maxim deavantaje din acastă guvernare, care se pare că se apropie de sfârşit. Eu pot săînţeleg că există un joc politic, dar nu pot să înţeleg de ce educaţianaţională şi soarta profesorilor şi a copiilor din această ţară să facăobiectul unui astfel de procedeu", a afirmat Geoană.

PreşedinteleSenatului a mai spus că Guvernul Boc, într-o altă componenţă politică, şi-aangajat răspunderea pe Legea educaţiei în anul 2009 şi că membrii CurţiiConstituţionale au menţionat, într-o decizie, că nu se contestă modalitateauzării de asumarea răspunderii în Parlament, dar că folosirea abuzivă a acesteiproceduri în condiţiile în care în Parlament există o majoritatea sigură esteneconstituţională.

"Nuexistă niciun fel de temei pentru angajarea răspunderii altul decât un jocpoliticianist şi un joc care riscă să conducă la o Lege a educaţiei care să fiemodificată din nou de către viitorul guvern", a susţinut el, adăugând căacest tip de abordare este complet în afara Pactului pentru educaţie semnat înurmă cu doi ani.

PreşedinteleComisiei pentru învăţământ din Senat, Mihail Hărdău, a declarat, marţi, cămembrii comisiei se vor întruni pentru a stabili amendamentele pe care le vorpropune Executivului cu ocazia asumării răpunderii în Parlament pe Legeaeducaţiei naţionale.

"Estedecizia Guvernului, o luăm ca atare. Din acest moment aşteptăm să vedem cumdecurg etapele de lucru în această decizie. Probabil că pe procedura asumăriine întâlnim cu comisia să stabilim ce amendamente vom depune din parteacomisiei", a spus el, întrebat despre decizia Executivului de a-şi asumarăpunderea pentru acest proiect.

Comisiaa încetat dezbaterile la proiectul Legii educaţiei naţionale, urmare a decizieicoaliţiei ca Guvernul să-şi asume răspunderea în Parlament.

Reprezentanţiicoaliţiei de guvernare au decis, luni seară, ca Executivul să-şi angajeze răspundereape proiectul legii educaţiei şi pe cel privind salarizarea unitară, au declaratsurse din coaliţie.

Potrivitsurselor citate, Executivul urmează să ia decizia asumării răspunderii pe legeaeducaţiei în şedinţă, după care vor fi urmate procedurile parlamentare.

Guvernuls-ar putea reuni marţi în şedinţă pentru a discuta despre angajarea răspunderiipentru legea educaţiei, au declarat surse guvernamentale.

PotrivitConstituţiei, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilorşi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii depolitică generală sau a unui proiect de lege.

Guvernuleste demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de trei zile de laprezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectuluide lege, a fost votată.

DacăGuvernul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat,după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iaraplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatoriepentru Guvern.

Încazul în care Preşedintele României cere reexaminarea legii astfel adoptate,dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638945-09-19



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image