2016-12-04 16:33

ULTIMA ORA


Grațierea lui Stănculescu, avizată negativ

 |  15:45
Grațierea lui Stănculescu, avizată negativ

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat miercuri, la RRA, că Victor Athanasie Stănculescu solicită graţierea, precizând că va analiza cazul, întrucât nu cunoaşte motivele condamnării, dar a adăugat că Ministerul Justiţiei a avizat negativ solicitarea.

„Constat un singur lucru, deocamdată avem un singur mare vinovat al Revoluţiei, generalul Stănculescu, care a fost condamnat pentru 15 ani. Nu vă ascund că are la mine o solicitare de graţiere, iar Ministerul Justiţiei mi-a dat un aviz negativ. Voi mai analiza, nu ştiu exact motivele pentru care a fost condamnat, o să cer să văd sentinţa, să văd motivele pentru care a fost condamnat la 15 ani”, a spus Băsescu.

Anterior, preşedintele a afirmat că politicienii ar trebui să "închidă" dosarul Revoluţiei, iar stabilirea celor întâmplate atunci să revină cercetătorilor şi istoricilor, cărora să li se pună la dispoziţie şi acele documente care încă sunt ţinute ascunse.

„Eu am văzut Revoluţia de la Constanţa, am înţeles-o aşa cum am văzut-o la televizor atunci şi am reînţeles-o în ultima vreme. Nu m-aş pronunţa. Cred că a venit timpul să închidem dosarul Revoluţiei să intre cercetătorii pe el, pentru că atâta timp noi, oamenii politici – când spun să-l închidem, să-l închidem noi, oamenii politici – să avem decenţa să lăsăm cercetătorii să intre în realităţile revoluţiei, pentru că noi vom fi partizani”, a susţinut Băsescu.

El a comentat că nu are niciun partizanat în această chestiune, că nu a fost membru FSN şi nu are „vreo obligaţie faţă de nimeni”.

„Dar cred că a vebnit timpul ca noi, oamenii politici, să ne abţinem de la a mai comenta Revoluţia şi să lăsăm istorici, cercetători, să se ocupe de toate documentele. Cu o singură condiţie: toţi să le punem la dispoziţie actele care există, inclusiv cele din parchetul general, care sunt, slavă Domnului, camere întregi de documente. Eu cred că nu-i nimic secret, dar sunt multe ascunse, pe la unităţi militare, pe la... şi ar trebui lăsate să iasă la suprafaţă, să intre pe mâna cercetătorilor care pot stabili un fir logic”, a făcut apel preşedintele.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639269-03-24



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

AMES
22 Dec 2011

Sile Camataru a servit interesele tariimai bine decat Gl. Stanculescu????

Adauga un comentariu

Random image