2016-12-08 09:59

ULTIMA ORA


Grecia își va închiria patrimoniul

 |  09:28
Grecia își va închiria patrimoniul

Autoritățile de la Atena au decis să obțină bani din patrimoniul naţional. Lipsa banilor împinge Grecia să permită închirierea siturilor istorice.

O zi de filmări pentru reclame video în Acropole din Atena se ridică pană la 1600 de euro, autorităţile elene dorind să permită în curând și realizarea unor filme sau organizarea de evenimente în masă. Datorită faptului că, pe timp de criza vistieria statului nu are bani pentru monumentele istorice, toate fondurile încasate vor fi direcţionate către restaurarea acestora.

'Trebuie să închiriem Acropole, precum şi alte situri de patrimoniu unor companii private pentru a face rost de bani la buget (…) Este mai bine să dăm cu chirie valorile noastre istorice decât să tăiem şi mai mult salariile', a explicat Gerasimos Giakoumatos, deputat şi fost ministru din partea partidului conservator Nea Demokratia, care a subliniat că grecii nu realizează încă adevărata amploare a dezastrului iminent, scrie Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639551-03-12

TAGURI: Grecia, patrimoniu, închiriere



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Percheziții într-un dosar privind infracțiuni contra patrimoniului Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Daniela Gheorghiescu, a... 24 Noi 2016 | (0)
Furt din patrimoniul Capitalei? O ştire şocantă bântuie prin oraş de tremură tot PSD-ul. Bursa Zvonurilor a aflat că niciun... 27 Noi 2016 | (0)