2016-12-10 11:18

ULTIMA ORA


Igaș: Germania susține aderarea la Schengen în două etape

 |  22:45
Igaș: Germania susține aderarea la Schengen în două etape

Ministrul român de Interne, Traian Igaș,  a declarat miercuri, la Bruxelles, că Germania susţine un program de aderare a României în două etape la spaţiul Schengen, în timp ce Finlanda nu mai are nici o rezervă. Ministrul Igaş a participat la o audiere publică în PE a grupului Partidului Popular European (PPE) pe tema „Politica de migraţie a UE în contextul extinderii spaţiului Schengen”, notează Agerpres. Varianta unei aderări în etape „poate fi o variantă de luat în calcul. Important e ca în 2011 să aderăm (n.r. - la spaţiul Schengen), chiar dacă aderarea va fi parţială, dar cu condiţia de a şti cu exactitate care este următoarea dată în care vom adera şi din punct de vedere al frontierelor terestre”, a declarat Igaş jurnaliştilor români prezenţi la eveniment. Traian Igaş a mai precizat că  „Franţa şi-a schimbat părerea în bine vizavi de România şi vizavi de aderarea României la spaţiul Schengen”. Ministrul a subliniat că, pentru România, este importantă aderarea în 2011 la spaţiul Schegen, „fie şi dacă această aderare va fi doar parţială”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-04-13

TAGURI: Schengen, Igaș, Germania, etape, Finlanda



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

A fost modificat Codul frontierelor Schengen Statele Uniunii Europene au aprobat miercuri la reuniunea COREPER (ambasadorii statelor membre)... 07 Dec 2016 | (0)
Ce șanse are Angela Merkel să obțină un nou mandat de cancelar Uniunea Creștin-Democrată (CDU, centru-dreapta), partidul cancelarului Angela Merkel, se... 25 Noi 2016 | (1)