2017-01-17 21:50

ULTIMA ORA


Încă o victorie a „Primăverii Arabe”! Noul preşedinte din Yemen a depus jurământul

 |  12:17

Preşedintele Abd Rabbo Mansour Hadi, ales cu 99% din voturi, a depus în dimineaţa de sâmbătă jurământul în faţa Parlamentului din Yemen. Acesta s-a angajat „să apere unitatea ţării, independenţa şi integritatea sa teritorială”, potrivit televiziunii publice, preluată de mai multe agenţii internaţionale.

Mansour Hadi, care a fost singurul candidat la alegerile prezidenţiale, îl înlocuieşte pe Ali Abdullah Saleh, care a renunţat la putere, în urma protestelor de stradă, după 33 de ani în funcţie.

După ce-a depus jurământul, noul preşedinte s-a adresat yemeniţilor, cărora le-a promis deschiderea unui dialog cu toate forţele politice, reinstaurarea securităţii, ''fără de care orice dezvoltare economică ar fi imposibilă'', precum şi ''continuarea luptei împotriva Al-Qaida''. Hadi, ales pentru un mandat interimar de doi ani, urmează să fie învestit în noua funcţie luni, la Palatul prezidenţial, scrie Agerpres.

Fostul lider de la Sanaa, Ali Abudllah Saleh, a renunţat la funcţie în schimbul unei amnistii care să-l protejeze de un eventual proces intentat împotriva actelor de corupţie şi de abuz de putere comise în timpul celor peste trei decenii în care s-a aflat la putere. De asemenea, Saleh a fost acuzat şi de reprimarea violentă a protestelor care au izbucnit în 2011, în contextul „Primăverii Arabe”, extinsă în mai multe state din zonă. Saleh a fost grav rănit în urma unei tentative de asasinat, vara trecută, el petrecând mai multe luni în convalescenţă în Arabia Saudită.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-07-22

TAGURI: primavara araba, ali abdullah saleh, presedinte Yemen, presedinte Mansour Hadi



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image