2016-12-08 00:34

ULTIMA ORA


Incendiat de un vecin a ajuns în stare gravă la spital

 |  10:21
Incendiat de un vecin a ajuns în stare gravă la spital

Un bărbat de 55 de ani, din municipiul Bârlad, a ajuns în stare gravă la spital, în noaptea de marţi spre miercuri, cu arsuri de gradele III şi IV pe aproape toată suprafaţa corpului. Victima a fost stropită cu diluant şi apoi incendiată de un vecin, imobilizat într-un scaun cu rotile, potrivit IPJ Vaslui.

'Între cei doi a izbucnit un conflict spontan. Evenimentul s-a întâmplat chiar în locuinţa autorului. Acesta a luat o sticlă cu diluant, cu care aprindea, de regulă, focul în sobă şi, după ce şi-a stropit vecinul, i-a dat foc cu o brichetă. În locuinţă se mai aflau două femei, una dintre ele sunând la 112 pentru a solicita intervenţia unei ambulanţe, în timp ce cealaltă a reuşit să stingă focul de pe bărbatul incendiat. Victima a fost preluată la scurt timp de un echipaj medical şi transportată la spital, în timp ce autorul, un bărbat de 54 de ani, a ajuns şi el la Secţia de psihiatrie a Spitalului de Urgenţă Bârlad', a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ştraub, potrivit Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639265-11-24

TAGURI: incendiat, Bârlad



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image