2016-12-11 04:34

ULTIMA ORA


Incendiu de vegetație în complexul lagunar Razelm-Sinoie

 |  22:04
Incendiu de vegetație în complexul lagunar Razelm-Sinoie

Un incendiu a izbucnit, vineri seara,  la vegetaţia uscată din zona complexului lagunar Razelm-Sinoie, aflat în Rezervaţia Biosfera Deltei Dunării, notează Mediafax. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, focul a izbucnit în jurul orei 18.30. La  faţa locului au fost trimise două echipaje complete, cu două autospeciale. De asemenea, au fost mobilizate şi serviciile voluntare din zonă, din comunele Istria, Corbu şi Mihai Viteazu. Flăcările au cuprins vegetaţia uscată  aflată într-o zonă mlăştinoasă, la ieşirea din localitatea Istria, pe malul lacului Sinoie. "Focul arde pe o suprafaţă de 10 - 15 hectare, cam cât două - trei terenuri de fotbal. Avem la faţa locului aproape 30 de subofiţeri, cu un ofiţer de comandă şi două autospeciale. Deocamdată, nu sunt probleme deosebite şi sperăm ca până spre miezul nopţii să putem să-l lichidăm", au precizat sursele citate. Pentru moment, nu se cunosc cauzele izbucnirii focului.

Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-05-06

TAGURI: incendiu, Razelm-Sinoie, Rezervaţia Biosfera Deltei Dunării, pompieri



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Povestea unui copil de șase ani care și-a salvat frațiorii dintr-un incendiu O tragedie a fost oprită de un copil de șase ani din localitatea vasluiană Vutcani care și-a... 05 Dec 2016 | (0)
Incendiu puternic la Consiliul de Stat din Paris Sute de persoane au fost evacuate după ce un incendiu s-a declanșat la Consiliul de Stat din... 29 Noi 2016 | (0)