2016-12-05 12:35

ULTIMA ORA


Incendiu la groapa de gunoi din Zalău

 |  22:58
Incendiu la groapa de gunoi din Zalău

Un incendiu s-a  declanşat în timpul nopţii de duminică spre luni la groapa de gunoi din Crişeni. Aici se depozitează deşeurile menajere colectate din Zalău şi din alte câteva comune din Sălaj. Pompierii încearcă să stingă focul. Administratorul gropii a dus în zonă 20 de maşini de câte 30 de metri cubi cu pământ iar pompierii au golit 30 autospeciale de apă, notează Agerpres.

Potrivit Emei Bob, director al companiei AVE Sălaj Ecoserv, administratorul depozitului de resturi menajere, cel mai probabil focul a fost pus intenţionat.  "Credem, încă nu avem un răspuns oficial din partea agentului (de Poliţie - n.r.) din Crişeni, credem că cineva a pus focul intenţionat. Încă se fac cercetări. Nu este flacără. A fost flacără şi acum s-a stins. Este doar acel abur care iese din pământ. Până la ora 14,30 s-au pus peste 20 de basculante de câte 30 de metri cubi de pământ şi aproximativ 30 de autospeciale de apă, pentru că este o suprafaţă de 4,5 hectare şi la bază arde", a declarat luni, pentru Agerpres, Ema Bob.  Lucian Jacodi, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, a precizat că la faţa locului acţionează două echipaje de pompieri din Zalău şi că este deja al treilea schimb de pompieri care încearcă să lichideze incendiul. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-03-20

TAGURI: Zalău, gunoi, incendiu



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Incendiu extrem de puternic la groapa de gunoi Glina Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă dimineaţă, la groapa de gunoi Glina, mai multe... 03 Dec 2016 | (0)
Ce se întâmplă cu restanțierii la întreținere Persoanele care nu-și plătesc la timp facturile de căldură și gunoi vor putea să fie... 22 Noi 2016 | (2)