2016-12-10 18:37

ULTIMA ORA


UPDATE. Începând de luni, adio proteste în Piaţa Universităţii

 |  16:14
UPDATE. Începând de luni, adio proteste în Piaţa Universităţii

UPDATE. Referitor la informaţia conform căreia pentru perioada 23-31 ianuarie municipalitatea Capitalei nu a eliberat nici o autorizaţie pentru organizarea de manifestaţii în Piaţa Universităţii, Jandarmeria Capitalei nu a pronunţat deocamdată un punct de vedere oficial. Lt. Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a declarat doar că: „Vom vedea la momentul respectiv. Nu pot pronunţa nici un punct de vedere acum”. Oricum, primarul general Sorin Oprescu a declarat în repetate rânduri că nu va îngrădi dreptul bucureştenilor la a manifesta liber, spunând: “Nu pot să nu dau autorizaţie de miting dacă se cere. Cum să nu dau, când ştiu foarte bine ce se întâmplă şi cum se trăieşte în ţara asta? Dar mă despart de cei care distrug”.

Pentru perioada 23-31 ianuarie municipalitatea Capitalei nu a aprobat nici o acţiune de protest în Piaţa Universităţii. Au fost în schimb aprobate alte manifestaţii ale mai multor asociaţii sau sindicate. Astfel, Asociaţia 21 Decembrie 1989 va picheta zilnic, în perioada 23-27 ianuarie sediul PDL din Aleea Modrogan, între orele 11.45 şi 13.30. Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate are aprobate, pentru intervalul 23-31 ianuarie, între orele 10.00 şi 19.00, adunări publice de protest pe trotuarul de lângă monumentul Leul, dar şi un marş de protest în data de 24 ianuarie pe traseul Piaţa Victoriei - Piaţa Charles de Gaulle - Calea Dorobanţi - sediul TVR. În fine, CNS Cartel Alfa şi Asociaţia Aurarilor Alburnus Maior Roşia Montană organizează un miting de protest la sediul Ministerului Mediului în data de 28 ianuarie, orele 11.00 şi 12.15. În scurt timp aşteptăm un răspuns al Jandarmeriei care să precizeze cum va acţiona dacă acţiunile de protest vor continua.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639551-03-26

TAGURI: proteste, piata universitatii



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

ION
21 Ian 2012

manipulati! dar ce, pana acum au avut protestatarii autorizatie?
METIN CERCHEZ
21 Ian 2012

jigodia de costin asa zis ministru revolutionari care isi lua spaga de la pensiile revolutionarilor si cu fost minitru subprefect nicolaescu care a dat 2 certificate revolutionar la doi nascuti in 1886-dupa revolutie si le a dat si un miliard lei-au luat aprobari in fata la cotroceni pe 2 ani ca nimeni sa nu mai manifesteze acolo=dna de ce tace? ii apara traian basescu
LOOL
21 Ian 2012

Si ce o sa faca pdl-stii , o sa impuste protestatari???? jos dictatura !!!!!
POPOIU SAFTA
21 Ian 2012

mai gustibus !de unde pana unde reiese din articolul tau ca nu se mai manifesteaza de luni ! prin titlu induci eroare celor care nu citesc totul. te rog fi mai atent!

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Târgul de Crăciun s-a mutat în Piaţa Constituţiei Fără să anunţe din ce motiv Bucharest Christmas Market nu se va mai ţine în Piaţa... 20 Noi 2016 | (0)
Expert: Deficitul de personal pe piața IT este 50.000 de oameni! România are în acest an un deficit de 50.000 de oameni pe piața muncii în sectorul IT, a... 23 Noi 2016 | (0)