2016-12-08 06:19

ULTIMA ORA


Incidente la sfinţirea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Vatra Luminoasă, oficiată de PF Daniel

 |  11:10
Incidente la sfinţirea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Vatra Luminoasă, oficiată de PF Daniel

Credincioşii care auvenit, duminică dimineaţă, la Biserica "Adormirea Maicii Domnului"din cartierul bucureştean Vatra Luminoasă s-au îmbulzit şi au încercat săforţeze gardurile de protecţie pentru a putea ajunge în lăcaşul de cult laslujba de sfinţire oficiată de Patriarhul Daniel.

Câtevasute de persoane participă la slujba de sfinţire a bisericii din cartierul VatraLuminoasă. În momentul în care credincioşii prezenţi la slujbă au fost lăsaţisă intre în biserică, mulţi au dorit să ajungă în lăcaşul de cult, moment încare s-a produs o îmbulzeală.

În urma incidentului,unei femei i s-a făcut rău, iar o alta a căzut pe jos, împinsă de cei careforţau gardurile de protecţie pentru a ajunge în biserică.

Jandarmii aflaţi lafaţa locului au reuşit să refacă gardul de protecţie, iar un echipaj medicali-a acordat îngrijiri medicale femeii căreia i s-a făcut rău.

La ora transmiteriiacestei ştiri, Patriarhul Daniel oficiază slujba de sfinţire a Bisericii cuhramul "Adormirea Maicii Domnului".

Majoritatea celor careau venit la slujbă au rămas în zona împrejumuită cu garduri de protecţie. Lafinalul slujbei, credincioşii vor primi, potrivit tradiţiei, pânză sfinţită,folosită la târnosirea lăcaşului de cult şi vor putea să treacă prin sfântulaltar. La târnosirea unei biserici le este permis şi femeilor să intre înaltar.

Slujitorii bisericiiau pregătit peste acest eveniment 10.000 de bucăţi de pânză, care vor fiîmpărţite credincioşilor. Pânza a fost sfinţită în cadrul unei slujbereligioase speciale, aceasta fiind îmbibată cu agheasmă mare de la Bobotează,ceară de albine şi miresme.

Parohia "VatraLuminoasă" a fost înfiinţată în anul 2003, iar piatra de temelie a fostaşezată în anul 2004. Parohia desfăşoară mai multe activităţi sociale, iar înapropiere funcţionează un centru educaţional pentru copii cu vârste între 8 şi14 ani.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639246-08-19



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image