2016-12-10 05:09

ULTIMA ORA


Jucătorii spanioli continuă greva

 |  15:50
Jucătorii spanioli continuă greva

Asociaţia fotbaliştilor din Spania (AFE) a decis miercuri să menţină apelul la grevă, pentru primele două etape de campionat din Primera şi Segunda Division, la capătul unei reuniuni cu reprezentanţii Ligii profesioniste spaniole (LFP), care nu a dus la niciun rezultat, o nouă întâlnire fiind programată însă vineri.

'Am convenit să continuăm să lucrăm până la sfârşitul săptămânii. Jucătorii ne-au spus că vor menţine apelul la grevă', a declarat preşedintele LFP, Jose Luis Astiazaron, după reuniunea cu reprezentanţii AFE.

'Ne vom întâlni din nou vineri, pentru a încerca să avansăm. Dacă va fi necesar, vom lucra până la sfârşitul săptămânii, pentru a găsi puncte de discuţie, de apropiere', a adăugat conducătorul LFP.

Startul noii ediţii a diviziei secunde spaniole este programat vineri, iar cel din prima ligă o zi mai târziu.

Preşedintele AFE, Luis Rubiales, a anunţat un preaviz de grevă joia trecută. De atunci, jucătorii continuă să solicite o garanţie de plată, după numeroasele situaţii de salarii neachitate la mai multe cluburi foarte îndatorate, intrate în incapacitate de plată.

Între alte revendicări, sindicatul solicită posibilitatea ca jucătorii să-şi rezilieze unilateral contractele, în cazul în care nu îşi primesc salariile pe o perioadă de trei luni.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-06-04



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image