2016-12-11 00:38

ULTIMA ORA


Liga I: Steaua - FC Braşov 1-0

 |  22:07
Liga I: Steaua - FC Braşov 1-0

Steaua Bucureşti a învins pe FC Braşov cu scorul de 1-0 (1-0), sâmbătă seara, pe Arena Naţională din Capitală, într-un meci din etapa a 15-a a Ligii I de fotbal, potrivit Agerpres.

Unicul gol al partidei a fost reuşit de Raul Rusescu (44), din penalty, şi a venit în urma unei faze controversate: Mihai Costea a scăpat spre poartă şi a alunecat în momentul intervenţiei kamikaze a portarul Felgueiras, dar care nu l-a atins pe atacantul stelist. Arbitrul Alexandru Deaconu nu a indicat penalty iniţial, dar a arătat punctul cu var la sugestia arbitrului asistent Cristian Nica.

Marius Şumudică, antrenorul echipei FC Braşov, a fost eliminat de pe banca tehnică în min. 80, dar a refuzat să plece, cerându-i explicaţii arbitrului Deaconu şi chemându-şi chiar jucătorii la margine, într-o tentativă de a scoate echipa de pe teren. În cele din urmă, Şumudică a părăsit spaţiul tehnic, iar jocul s-a reluat.

Steaua Bucureşti - FC Braşov 1-0 (1-0), pe Arena Naţională

A marcat: Raul Rusescu (44 - penalty).

Arbitru: Alexandru Deaconu (Bucureşti); arbitri asistenţi: Cristian Nica (Ploieşti), Florin Păunescu (Râmnicu Vâlcea); arbitru de rezervă: Florin Marian Constantin (Popeşti Leordeni/Ilfov)

Observatori: Cornel Sorescu (Piteşti), Claudiu Popa (Bucureşti)

Astăzi s-au mai disputat două partide:

Sportul Studenţesc – FC Vaslui 1-0;

Pandurii Tg. Jiu – Rapid 3-0.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639266-03-21



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image