2016-12-08 18:24

ULTIMA ORA


Locuitorii comunei Săuceşti, evacuaţi de urgenţă din cauza Siretului

 |  12:19
Locuitorii comunei Săuceşti, evacuaţi de urgenţă din cauza Siretului

Toţi cei peste două mii de locuitori ai comunei Săuceştisunt evacuaţi de urgenţă, vineri dimineaţă, după ce debitul Siretului a depăşitmaximul istoric înregistrat în 2008, iar digul ridicat de la începutulsăpătmânii pentru protejarea localităţii a cedat sub presiunea apei.

La ora transmiterii acestei ştiri, locuitorii din sateleŞerbeşti, Săuceşti, Schineni şi Siretu, aparţinând comunei băcăuane Săuceşti,sunt evacuaţi de urgenţă de vineri dimineaţă, de la ora 6.00, oameniirefugiindu-se fie la rude, fie la căminul unui liceu din Bacău (aproximativ 300de persoane).

Decizia evacuaării populaţiei a fost luată după ce râulSiret a depăşit maximul istoric înregistrat în 2008, potrivit Inspectoratuluipentru Situaţii de Urgenţă Bacău. "Există porţiuni de drum unde nu se maipoate circula. Este vorba despre Săuceşti - Schineni şi între Schineni -Siretu. Cei 140 de pompieri sunt concentraţi în acest moment pe salvareapopulaţiei", a declarat mr. Ilie Halasanu, purtător de cuvânt ISU Bacău.

Potrivit subprefectului Constantin Scripăţ, debitulSiretului a depăşit cu mult maximul istoric înregistrat în 2008, adică 2.676mc/s, şi a inundat comuna Săuceşti.

La ora transmiterii acestei ştiri, debitul Siretului erade 2.887 mc/s, fiind în creştere.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bacău, alte treisate aflate în aval pe Siret au fost inundate, şi anume Holt, Prăjeşti şiDospineşti. "La Holt sunt zece case inundate şi 20 de curţi, dar şiterenuri", a spus purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

Apele revărsate ale Siretului au inundat şi Drumulnaţional Fîn dreptul localităţii Bijgheni, unde se circulă cu dificultate.

La Tamaş, pompierii şi jandarmii au muncit toată noapteala supraînălţarea digului.

Peste 200 de familii din localitatea băcăuană Săuceşti aufost evacuate, joi seară, din calea apelor Siretului, mulţi dintre localnicirefuzând însă să plece din case, de teama hoţilor.

Localitatea băcăuană Săuceşti s-a confruntat cu inundaţiiputernice şi la sfârşitul lunii iulie 2008, când aproape toate casele dinSăuceşti şi Schineni, aparţinând comunei Săuceşti, au fost inundate, iar 2.173de persoane din comnele Săuceşti şi Letea Veche au fost evacuate, după ce apeleSiretului s-au revărsat peste gospodăriile lor. Atunci, cota de pericol a fostdepăşită cu aproape un metru în zona respectivă, iar debitul râului a atinscota maximă de 2.676 metri cubi pe secundă.

La vremea respectivă, autorităţile promiseseră că vorconstruit în zonă un dig, licitaţia a fost contestată, iar lucrările nu au maiînceput.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638935-11-23



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image