2016-12-04 03:58

ULTIMA ORA


Mafia italiană atacă un orfelinat pentru imigranţi

 |  08:36
Mafia italiană atacă un orfelinat pentru imigranţi

Două explozii au avut loc în Calabria, sudul Italiei, provocând pagube reduse în apropierea unui centru de primire a copiilor imigranţi. Orfelinatul este condus de Don Panizza, un preot care luptă de mai mulţi ani împotriva mafiei calabreze, Ndrangheta.

După ce o explozie avusese loc în faţa unui magazin, o altă deflagraţie a avariat uşor structura inaugurată în 31 august, în Lamezia Terme, a unui imobil confiscat clanului mafiot al familiei Torcasio. Imobilul găzduieşte orfani minori străini şi alte servicii sociale, în special filiala calabreză a Federaţiei pentru depăşirea handicapului (FISH). Aceste explozii 'ni se par a fi un mesaj foarte clar' de intimidare, a conchis Don Panizza, care a adăugat că el şi organizaţia sa, Progetto Sud, intenţionează 'să-şi continue munca şi activitatea de primire'.

Nu este prima dată când preotul primește ameninţări cu moartea din partea acestui clan. Don Panizza se preocupă de peste 30 de ani de persoane handicapate şi toxicomani, iar în ultima perioadă de imigranţi.

Activitatea lui Giacomo Panizza a devenit cunoscută în primăvara trecută, când a fost invitat în emisiunea de televiziune 'Vieni Via Con Me', moderată de Roberto Saviano, autorul romanului-anchetă 'Gomorra'. Totodată, preotul şi-a relatat experienţa într-o carte intitulată 'Aici am cunoscut purgatoriul, infernul şi paradisul'. Activitatea lui Panizza este susținută de primarul localităţii, Gianni Speranza, şi de preşedintele regiunii Calabria, Giuseppe Scopelliti. Aceștia şi-au exprimat speranţa că atacurile nu vor afecta comunitatea care joacă 'un rol fundamental în educarea tinerilor împotriva Ndranghetei', informează Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639269-06-01

TAGURI: Ndrangheta, Italia, explozii, orfani, Calabria, Panizza



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Cutremur de 4,4 grade în centrul Italiei Un cutremur de suprafață cu magnitudinea de 4,4 grade s-a produs marți după-amiază în centrul... 29 Noi 2016 | (0)
Puternice inundații în Italia: un om a murit, trei sunt dispăruți Ploile abundente care au căzut în toată Italia începând de joi şi au fost urmate de... 26 Noi 2016 | (0)