2016-12-07 12:52

ULTIMA ORA


Medic din Oradea, anchetat pentru teste pe pacienți

 |  22:44
Medic din Oradea, anchetat pentru teste pe pacienți

Şeful secţiei Obstetrică-Ginecologie 2 din cadrul Maternităţii Oradea este anchetat de Colegiul Medicilor din România (CMR) după ce ar fi făcut operaţii laparoscopice fără a avea competenţa şi studii clinice pentru testarea de medicamente. Totodată, medicul este acuzat și că a făcut aceste operații fără dovada consimţământului informat al pacientelor, notează Mediafax.

Colegiul Medicilor din România a declanşat o anchetă în cazul medicului ginecolog Doru Crăiuţ, deoarece acesta a încălcat articolele 22, 23 şi 29 din Codul profesiei de medic, conform cărora un medic "poate executa o activitate medicală doar dacă are pregătire şi practică suficiente pentru aceasta", că "poate utiliza numai aparatură autorizată şi pentru mânuirea căreia are pregătire", iar "dacă are activităţi în învăţământ răspunde în respectarea Codului de cei pe care îi are în îndrumare".

De asemenea, s-a constatat că doctorul Doru Crăiuţ nu a completat, după fiecare operaţie, aşa cum era obligat, registrul protocol operator, document unde trebuia să consemneze toate informaţiile privind operaţiile făcute, iar post-operator a omis să dispună obligatoriile examinări histopatologice, care au rolul de a confirma sau infirma suspiciunea unor tumori.

"În anul 2008, după 13 operaţii conduse de doctorul Doru Crăiuţ, s-au făcut doar şase examinări histopatologice, la fel ca în anul 2009, după 11 operaţii. În 2010, domnul doctor a făcut şapte operaţii laparoscopice şi doar patru examinări histopatologice, iar în 2011 a făcut, după opt operaţii, doar două examinări", a declarat, la rândul său, directorul medical al Maternităţii orădene, conferenţiarul universitar Petru Chitulea. Surse medicale au declarat corespondentului Mediafax că Doru Crăiuţ ar fi plecat în SUA.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-08-25



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image