2016-12-11 06:13

ULTIMA ORA


Mii de persoane manifestează în Franţa, mitingul de la Paris fiind deschis de romi români

 |  18:58
Mii de persoane manifestează în Franţa, mitingul de la Paris fiind deschis de romi români
Mii depersoane au început să manifesteze sâmbătă în Franţa, pentru a protesta faţă demăsurile de securitate ale Guvernului francez, în special faţă de politica deexpulzare a romilor, mitingul din Paris fiind deschis de circa 40 de romiromâni.

Manifestaţii au fost organizate în peste 130 de oraşe dinFranţa, precum şi în faţa ambasadelor franceze din mai multestate ale Uniunii Europene, la apelul a zeci de asociaţii şi organizaţii deapărare a drepturilor omului, cu sprijinul sindicatelor şi al partidelor deopoziţie (stânga, ecologişti).

Manifestaţia din Paris a început în jurul orei 14.30 (15.30, ora României),având în frunte circa 40 de romi români, a căror tabără a fost distrusă la 12august la Choisy-le-Roi, la periferia capitalei franceze. Protestatarii afişaubanderole pe care scria "Nu politicii inumane a lui Sarkozy".

Miile de manifestanţi erau urmaţi de personalităţi politice de stânga,reprezentanţi ai sindicatelor, asociaţiilor şi artişti, în spatele uneibanderole care prezenta sloganul acestei mobilizări naţionale: "Nuxenofobiei şi politicii stâlpului infamiei. Libertate, egalitate,fraternitate".

Aflat la un nivel scăzut în sondaje şi pus într-o situaţie stânjenitoare descandalul politico-fiscal referitor la ministrul Muncii, Eric Woerth, caretrebuie să apere de marţi reforma crucială a sistemului de pensii, preşedinteleNicolas Sarkozy a anunţat la sfârşitul lui iulie o înăsprire a politicii desecuritate.

El a decis desfiinţarea taberelor ilegale de romi şi are în vedereposibilitatea de a retrage cetăţenia franceză anumitor infractori de originestrăină, generând indignarea societăţii civile şi a opoziţiei, precum şiîngrijorarea ONU, a Comisiei Europene şi a Vaticanului.

În total, câteva mii de persoane au manifestat în provincie, în special însud-vest, la Bordeaux şi Toulouse,sau în sud-est, la Montpellier.

Sute de persoane au protestat în cursul dimineţii la Bordeaux, pentru a spune "Stoprasismului, libertatea, egalitatea, fraternitatea în pericol".

În Europa, manifestaţiile au reunit între câteva zeci şi o sută de persoaneîn faţa unor reprezentanţe ale Franţei.

La Bruxelles, pe banderole se putea citi: "Romi, imigranţi, cineurmează?". La Barcelona,mesajul transmis era: "Ajunge cu deportările", iar la Londra:"Suficient, este suficient".

De la sfârşitul lui iulie, aproximativ 1.000 de romi români şi bulgari aufost repatriaţi şi o sută de tabere ilegale desfiinţate.

"Linia roşie a fost depăşită", a declarat sâmbătă preşedinteleLigii Drepturilor Omului (LDH), Jean-Pierre Dubois. "Nu acceptăm otrava pecare Guvernul este pe punctul de a o instila în republica noastră", adeclarat liderul Verzilor, Cecile Duflot.

Secretarul general al principalului sindicat din Franţa (CGT, de stânga),Bernard Thibault, consdieră "periculoasă reţinerea ideii că tot răulsocietăţii vine din imigraţie".

Franţa a fost chemată la sfârşitul lui august de ONU să evite"discursurile politice discriminatorii". Săptămâna aceasta, pentruprima dată, ministrul român al Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a criticatrepatrierea romilor, apreciind că "nu este o soluţie".

În aceste condiţii, Franţa a explicat marţi, în faţa unei Comisii Europenerezervate, politica sa privind expulzarea romilor, declarând că dreptuleuropean este respectat "cu scrupulozitate". Franţa "nustigmatizează pe nimeni", a declarat ministrul Afacerilor Europene, PierreLellouche.

Circa 15.000 de romi trăiesc în Franţa, unde beneficiază de regulile deliberă circulaţie ale UE, dar trăiesc adesea în adăposturi improvizate. Dupătrei luni petrecute în Franţa, fără domiciliu sau surse de venit, ei intră înilegalitate şi pot fi expulzaţi.

Parlamentarii europeni urmează să dezbată marţi acest subiect, la Strasbourg. În aceeaşizi, preşedintele va trebui să facă faţă unei alte zile de mobilizare, împotrivareformei nepopulare a sistemului de pensii.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638942-04-19



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image