2016-12-08 16:31

ULTIMA ORA


Ministerul Sănătăţii va controla orice spital public sau privat

 |  22:48
Ministerul Sănătăţii va controla orice spital public sau privat

Ministerul Sănătăţii va avea dreptul de a efectua controale în orice unitate sanitară publică sau privată începând de miercuri, informează un comunicat de presă remis de MS.

Astfel, prin actul normativ, va fi permis controlul mixt, alcătuit din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii şi ai ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie. În acest fel va fi eficientizată activitatea de control.  Activităţile specifice în domeniul financiar, în domeniul resurselor umane, normare, organizare şi salarizare ale spitalului public vor putea fi controlate şi vor exista modalităţi de îndrumare, de remediere a eventualelor nereguli constatate, precum şi de sancţionare a acestora.  Guvernul României a aprobat la propunerea Ministerului Sănătăţii Ordonanţa pentru stabilirea măsurilor privind verificarea şi controlul unităţilor sanitare cu paturi de către Ministerul Sănătăţii şi instituţiile din subordinea acestuia. Noile măsuri prevăd ca, în situaţia în care ministrul Sănătăţii dispune efectuarea unui control la o unitate sanitară cu paturi alta decât cele din subordinea MS sau unităţile sanitare private, comisiile de verificare să fie mixte, alcătuite din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii şi cei ai instituţiilor respective. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-08-25



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image