2016-12-10 05:13

ULTIMA ORA


Modificările la Legea Sportului ar putea fi retrase

 |  15:07
Modificările la Legea Sportului ar putea fi retrase

Ministerul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului va retrage modificările la Legea Sportului, prin care sportivii n-ar mai fi primit renta viagera decât de la vârsta de 30 de ani.

''Legea va fi modificată. Ceea ce este postat pe site-ul nostru este doar documentul aflat la consultări, este doar un proiect, care poate fi modificat la cererea federaţiilor, a cluburilor. Nu se pune problema că această lege va trece aşa cum este acum. Am vorbit cu Mariana Bitang la telefon şi i-am explicat că este doar un proiect şi poate fi modificat'', a declarat Doina Melinte, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret (ANST), după ce majoritatea gimnastelor din lotul naţional au ameninţat că se retrag din activitate dacă modificarea legii va face să nu mai primească renta viageră, potrivit Agerpres.

''Va fi o decizie fermă în cazul în care această lege se va vota. Ele sunt hotărâte să se retragă. Cătălina Ponor şi Sandra Izbaşa sunt campioane olimpice şi au o rentă viageră semnificativă. Ele totuşi au decis, pentru că aşa e gândită legea, că eşti mai stimulat dacă abandonezi, decât dacă faci performanţă. Poate aici ar fi trebuit să ne orientăm, să rămână cât mai mult în activitate, nu să aibă un beneficiu major ulterior'', a afirmat Mariana Bitang, antrenor la lotul feminin olimpic de gimnastică artistică.

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) a trimis joi un document la ANST în care cere ca ''Gimnaştii şi gimnastele care îşi încheie activitatea, prin specificul sportului pe care-l practică, mai devreme decât alţi campioni, să fie exceptaţi de la 'limita de vârsta de 30 de ani', iar ''sportivii accidentaţi să poată şi ei să ia renta din momentul încheierii carierei, chiar dacă acesta survine sub vârsta de 30 de ani, pentru că în acest caz cariera nu s-a încheiat din voinţa proprie''.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639265-12-06



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image